miercuri, 7 iunie 2017

Politrucii de serviciu ai Universității din București

Politrucul de rector al Universității din București cere Comisie de Etică pentru afirmațiile profesorului Gheorghe Iancu. Se pare că deranjează dacă ai alte opinii decât cele politruc-oficiale, neo-marxiste. Când i-am scris aceluiași rector, cerându-i comisie de etică pentru Mircea Cărtărescu și considerând nedemn pentru un profesor care predă literatură națională să meargă în publicații prin Spania (sau aiurea) și să afirme (în chiar titlul interviului, nu oriunde) că nu crede în literaturile naționale, acesta nici nu mi-a răspuns, deși legea îl obliga să o facă. Acolo unde negi ceea ce-ți dă salariul de vreo 25 de ani (chiar specialitatea ta, pe care o predai la clasă, nu ca în cazul lui Gheorghe Iancu!) nu e nicio problemă, dar unde ai o altă opinie, liber exprimată, da. Măi să fie! Pun, mai la vale, comunicatul acestor politruci. Nu comentez opinia domnului profesor Gheorghe Iancu, nici nu mă interesează dacă acesta are dreptate, deși, mai auzindu-l, tind să cred că are. Mă interesează doar ca dumnealui să aibă libertatea să exprime ceea ce crede. Dublul standard nu are nicio legătură cu etica și cu libertatea de exprimare. Să comparăm ce e de comparat, iar aici e de comparat!


„Universitatea din București respinge ferm orice afirmație care denaturează adevărul istoric privind Holocaustul și politicile naziste.

Universitatea din București se delimitează de declarațiile domnului profesor Gheorghe Iancu, făcute în cadrul emisiunii „Recurs la morală” (TVR, 3 iunie 2017). Comunitatea academică a Universității din București respinge orice tentativă de negare a adevărului istoric în legătură cu Holocaustul și atrage atenția că declarațiile membrilor comunității academice trebuie să se bazeze pe evidențe științifice.

Rectorul Universității din București, profesorul Mircea Dumitru, a solicitat conducerii Comisiei de Etică să ia în discuție declarațiile domnului profesor Gheorghe Iancu. "Cred că suntem datori față de generația actuală și față de cele viitoare să respectăm adevărul istoric și să fim consecvenți în combaterea antisemitismului, a urii și a rasismului", precizează rectorul Mircea Dumitru pe contul său de Facebook.

Conducerea Universității din București își reafirmă angajamentul de a combate antisemitismul, discriminarea, violența de orice fel și discursul instigator la ură, prin toate demersurile sale în spațiul academic și în afara acestuia.”




Niciun comentariu: