duminică, 29 ianuarie 2017

Viceversa

Aici avem c.v.-ul doamnei Raluca Turcan, președintele PNL, partid istoric, de dreapta. Asta, cel puțin oficial și/sau istoric. Îi privesc parcursul. Nu tot, nu specializările, care se pot face și la distanță, ci parcursul. Din una în alta. Dacă nu cumva din una ca să alta! :)


 *       1996 - 1999 - Institutul Puskin, Moscova, Rusia, diplomă în rusă comercială

*     4 aprilie 2011- 22 aprilie 2011- Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Colegiul Naţional de Apărare, Curs postuniversitar de perfecţionare în domeniul securităţii şi apărării naţionale: Securitate şi Bună Guvernare.



În rest, PSD, ciuma roșie! Foarte exact. Și ridicol.

Niciun comentariu: