luni, 10 octombrie 2016

Despre alegerile din SUA

Am urmărit destul de vag concurența formală dintre Hillary Clinton și Donald Trump pentru președinția Statelor Unite ale Americii. Mi s-a părut neinteresantă și cu jocurile făcute mult dinaintea candidaturii lor, posibil chiar imediat după alegerea lui Barack Obama. Acum, după ce el a ajuns primul președinte de culoare al SUA, bătălia se dă ca să câștige ori un nebun populist, ori o femeie cu antecedente de bărbat în familie. Oricum, ar avantaja spoiala democratică (pentru neamericani, evident), conform căreia, dacă a ieșit un om de culoare președinte, de ce nu ar ieși o femeie sau un nebun. Acest fapt e mai important pentru zona în care SUA manifestă o expansiune imperială (absolut întâlnită în istorie) decât pentru locuitorii lor pe care, paradoxal, îi privește mai puțin pe cine aleg, funcția invalidându-se de la sine, devenind vector de propagandă și nimic mai mult. Femeia e pusă într-o ecuație discriminatorie fără măcar să știe. Triada lui Shakespeare (în Visul unei nopți de vară) e formată din nebun, poet și îndrăgostit. Iluzia președinției SUA e formată din bărbatul de culoare, nebun și femeie. Posibilitatea unui fapt inedit e pompată nenatural în electorate și, mai ales, ineditul e inedit prin ambii candidați, fapt de mare traforaj politic și programatic. Mă uit la discursurile lor și îmi dau seama că nici nu ar trebui să vorbească, ar fi suficient să scuipe sau să zâmbească. Președintele SUA are o funcție decorativă, dovada sunt chiar cei doi candidați și posibilitatea bufonului, fie prin nebun, fie prin femeie, după cel de culoare. Îmi amintesc un vers celebru și foarte frumos al lui John Lennon: Woman is the nigger of the world. Femeia sau chiar nebunul concurează pe acest loc ca un soi de rotacism ideologic. Corectitudinea politică e întreținută prin amândoi. Dacă asta ți-a mai rămas să întărești ideea americană, să arăți că democrația poate fi riscantă, dar dreaptă, adică să iasă un nebun sau o femeie (doar pentru simplul fapt că sunt nebun și femeie! - Dumnezeule, ce alăturări ni se impun! -), îmi e clar că funcția vizată e un ornament, nici măcar simbolic unul decizional, cei care decid nefiind, desigur, la vedere (cine ar risca așa ceva dacă funcția ar chiar conta?). Întrebarea interesantă, în acest  raport silogistic previzibil, este: femeia se va afla înaintea nebunului sau după el, după ce the nigger of the world își va strânge obiectele de pe birou? Eu cred că SUA vor juca dur și va câștiga nebunul. Partida moale, în această ecuație, e Hillary Clinton, tocmai fiind decentă. Au vreo treabă medievalizarea brutală în cate trăim, expansionismul prezenteist cu decența? Desigur, nu. A arăta că democrațiile sunt puternice, tu deviindu-le de la sensul lor inițial, e mult mai important. O purtem vedea de la Charlie Hebdo și până la aceste alegeri electorale din SUA. Sunt convins că SUA nu s-au compromis cu nebunul ca să îl detașeze în perdant. Nu ar avea niciun scop. Și, totuși, femeia rămâne negrul lumii, dar nu președintele ei.

Cât despre relația cu România, aceasta nu se va schimba, oricare dintre cei doi va ieși președinte. Suntem o țară prea mică și care nici nu intră în discuții. Ideologicul exemplar contează mai mult decât ideologicul practic (prezidențialul practic). Modelul e mai important în zona unde expansionezi teritorial, el rămânând la centru o simplă formă goală.



2 comentarii:

Anonim spunea...

Nu prea se explica "de ce e Trump nebun", o fi din cauza faptului ca nu doreste animale musulmane retrogade in tara, sau o fi ca s-a saturat de muia fantastica pe care Olaba a dat-o Vestului cu sustinerea neconditionata a aceluiasi retrogat si retardat islam ? O fi nebun ca s-a saturat sa fie impuscati nevinovatii de niste oligofreni cu hijab? Ia zi matale cum e cu multiculturalismul asta si cu efectul lui benefic :)))

Anonim spunea...

Foarte interesant ce spui tu aici!

Livia