vineri, 15 iulie 2016

Umanismul și falsul umanism

Foarte multă lume cade într-o capcană destul de subtilă în acest război al cărui scop ascuns e eliminarea statelor naționale. Mulți văd în șirul de atentate o formă de continuitate. E, desigur, o continuitate. Doar că, ce să vezi, solidaritatea planetară înseamnă și ea, globalizare. Când scrii pe net Paris, Bruxelles, Tunisia, Pakistan, Orlando, Istanbul, Nisa... te întâlnești în cerc exact cu cei care au creat asta. Da, și omul din Pakistan e om și merită toată atenția, dar, pe de altă parte, nu e deloc o ipocrizie a plânge mai mult o victimă franceză decât una din Pakistan. E o consecință firească a apropierii dintre culturi și dintre oamenii unor culturi apropiate. Nu ești universal așa, prin milă, nici umanist, ci doar confunzi umanitatea cu umanismul. Mișcările progresiste franceze au produs, în sec XX, o mutație terminologică a ceea ce însemna Umanismul în Renaștere. Trăim, acum mai mult ca niciodată, pe această parazitare semantică. E foarte firesc să plângem pe cineva mai apropiat decât pe cineva de la capătul pământului. Omul nu e etic în abstract (corect politic adică), ci e supus vecinătății. Nu e o rușine asta, din care să basculăm jenați în ceea ce am considera noi universalism. Pentru că, în acest context, nu basculăm în universalism, ci de-a dreptul într-o formă ornamentală de comunism. Cred că trebuie să avem grijă cum gestionăm manifestarea milei pentru că, altfel, devenim atât de universali încât n-o să mai avem casă.

Niciun comentariu: