joi, 28 iulie 2016

Câteva rânduri despre votul în străinătate și coda sintetică

În 2014, când am votat în fruntea țării pe acel domn-telemea umblătoare (nu îi mai dau numele, convins că istoria îl va sări, așa cum azi nu ne amintim de domnii de câte o lună-două din Evul-Mediu) s-a cerut instituirea votului prin corespondență. Sigur, într-o țară care a alungat premeditat foarte mulți oameni activi, trebuie să aduci astfel de gadgeturi ca să convingi.
În consecință, ca să votezi la alegerile parlamentare în străinătate, MAE ne anunță că trebuie să te înscrii din timp cu un formular, un dosărel, nu vii așa, doar cu identitatea ta nudă. Pui ceva pe tine. Statul e sfios, nu e Emil Brumaru. Din câte știu eu, votul e un drept, iar pentru drept nu faci cerere, nu avertizezi că vei uza de el. El trebuie să îți fie pus la dispoziție, nu să îl ceri tu, cu drumuri, cu adrese, cu telefon etc. Poate că, de exemplu, nu vreau să știe ambasada unde locuiesc pe teritoriul Franței. Și nici sa îmi trimită (ca de atentate) un sms în care să îmi spună să stau liniștit și eventual că pot beneficia de o păturică și un ceiuț calde, asta ca să mă ardă cu 60 de euro în timpul liber, pentru o biată procură. Să trecem peste.
Statul vrea ca eu să mă preînscriu, la fel cum fuseseră obligați majoritarii elevi ortodocși să se preînscrie la orele de religie, individual, spre a nu jena minoritarii. Aceea e o formă fără fond, venită dintr-un sincronism disperat, laș. Și, nu mă feresc să o spun, antinațional. Aici, în cazul înscrierii pentru alegerile parlamentare, avem de a face cu un derivat al acelei birocrații corecte politic. Ideea de bază a acestei proceduri nu e de a stimula simțul organizatoric, de ordine și disciplină la vot, ci tocmai de a rări rândurile, mizând pe faptul că mulți vor uita sau că nu va discuta nimeni cu ei dacă nu se vor fi preînscris.
La fel cum în cazul elevilor ortodocși care erau puși să facă cerere pentru ora de religie (nu cei neortodocși să informeze că urmează în altă parte cursuri conform cultului lor) se miza pe faptul că, în inerția generală, vor uita/ nu vor (mai)dori/ nu vor ști etc., miza avută în vedere e și acum aceea de a uita, de a nu fi pe fază, de a-ți acorda votul pe șest. Dacă ești majoritar, deranjezi. Dacă te îndoiești, nu mai ești bun. Prin urmare, te cernem, te descurajăm.
Total nedrept, diaspora nu e margine, ci e cumva centrul, județul electoral al țării. Diaspora a determinat votarea celui mai prost președinte de la Dej încoace (deși Dej nu avea această titulatură, putem admite că, în fond, asta era!) manipulând extraordinar țara (am recunoscut public că, atât cât ține de mine, îmi asum greșeala!).
Acum însă, după doi ani de mandat, nu sunt chiar siguri cei de la conducere că diaspora le mai e net favorabilă și atunci pun o sită, fac o triere, pun o surdină birocratică. Într-un fel cred și eu că dispora nu le e favorabilă. Când tu îți pui un guvern care îți convine, perfect nelegitim, profitând de o tragedie cum a fost cea din Colectiv, când 1 la sută decid pentru restul, te afli în cel mai curat derivat marxist cu putință.
Coda: Aș dori să vă informez asupra unui fapt care în aparență nu are legătură cu cele scrise mai sus. Dar, la o citire printre rânduri, se va vedea lesne că are. Nu corupția e cea mai mare problemă a României, ci ocupantul economic/ideologic străin, faptul că statul nu mai are aproape nimic în proprietate, că dă totul și rămâne chiriaș la el în țară. Corupția e și ea o problemă, dar a treia, a patra. E foarte inteligent folosită pentru a justifica și acoperi această deromânizare care are loc în România la fel cum, la Revoluție, cei care au făcut-o din umbră, au mizat pe nemultumirile sociale reale pentru a schimba ideologia. 25 de ani. Acum a revenit la loc, în alte forme, mai periculoase.
Mi-am mai pus această problemă, a monopolizării și a inducerii psihozei unei singure probleme (nu cea prioritară!) dar nu m-a auzit nimeni, în 2013, în afacerea Roșia Montană, despre care am scris Vedeșicredele. Atunci, protejarea mediului era un paravan (real și el, pentru că asta convinge!) pentru a nu se vorbi deloc despre direcția concretă pe care o va lua aurul propriu-zis de la Roșia Montană. Aceasta era problema numărul unu. Și apoi mediul, pe care s-a insistat programat. Corupția ca balaur e acest tip de exagerare utilă, care monopolizează. (Exagerare fiindcă utilă!) Mântuiți nu putem fi de aici din Occident. Are și el problemele lui. Mult mai grave, nu? Totul e simplu atunci când, ca stat, nu îți mai aparții...

Niciun comentariu: