sâmbătă, 9 aprilie 2016

Despre smerenie sau sistem

Am vizionat acest mic manifest, plin de candoare și lemn, manifest al trupei Taxi, una care îmi plăcea și îmi place în continuare. O remarcă-două vreau să fac, dincolo de faptul că piesa, muzical, e foarte slabă. Putea fi un manifest doar vorbit, era suficient, avea trecere. Așa, chităreala de fundal e marketing și atât.

Apar nume grele, diversitate, chiar biodiversitate. Numai chiar femeia cu barbă nu apare între cel mai bine cotat scriitor și cel mai bun bucătar.

Un prilej taman bun de a fi cu puterea și a părea că ești antisistem.
Nu spui că nu mai vrei catedrală. Spui că vrei mică și de lemn. Pentru că știi că nu se poate face.

Și te întrebi de ce nu avem nimic durabil în România, de ce Bucureștii nu au avut niciodată o catedrală pe măsura lor. Uite de asta. Unii dintre oamenii care apar aici au ca temă de casă ștergerea identității naționale. Brusc, au descoperit lemnul. Nu sunt în conflict de interese? Cum rămâne cu ecologia?, altă ramură mascată a aceluiași marxism de nouă tulpină, cum am numit eu corectitudinea politică.

Ce nu și-au dat ei seama e faptul că au botezat-o Catedrala Mântuirii Neamului Românesc. Or, ea se numește Catedrala Mântuirii Neamului. Românesc au plusat ei. Nu o să îi sancționeze nimeni pentru naționalism accidental, să fim liniștiți.  Ei vor mică și de lemn.

Dar biserici mici și de lemn s-au făcut secole de-a rândul pentru că impozitele românilor mergeau la puterile ocupante, secole întregi românii nici nu au fost recunoscuți ca națiune în Ardeal, au făcut biserici de lemn pentru că nu i-a lăsat autoritatea străină să se coaguleze și să construiască durabil, de piatră. Acești oameni, unii naivi, alții cu interese, nu vor ceva durabil. Pentru că, ce să vezi, România e, iarăși, într-un context de contradicție istorică nu la fel, dar nici foarte diferit de cel de atunci. Mai exact, nu își mai aparține decât ca muncă personală, nu ca proprietate practică.

Problema celor cu interes politic e aceea de a părea că sunt fermenți sociali. În fapt, ei sunt cu puterea. Revin la un caz, nu pentru că am eu o marotă, ci fiindcă mă doare cel mai tare.

Când Mircea Cărtărescu vorbește despre smerenie, noi, ceilalți ar fi cazul să tăcem. Ce smerenie mai e aia când tu traduci până și Levantul, una dintre cele mai bune opere scrise în literatura română, când știi bine că e intraductibilă și că devine, în traducere, o cocotă? Și asta numai ca să plusezi un pic, să fii învârtit pe rafturi, să aparții sistemului cu un gram mai mult decât aparții deja. "O, istorie săpată cu o lingură-n halva!"




Un comentariu:

Constantin Manole spunea...

Nu doar că piesa este foarte slabă muzical, dar refrenul "Dumnezeu preferă lemnul" mi se pare neinspirat, având în vedere că Dumnezeu a murit literalmente pe lemn în condiții destul de înfiorătoare. Chiar Biblia folosește expresia "spânzurat pe lemn" ca eufemism pentru "crucificat". Dar poate că interpreții piesei sunt islamiști...