joi, 28 aprilie 2016

Cum ne batem joc de Brâncuși

O revistă față de care am rezervele mele... Trecând peste, citesc afirmația din titlu, a ministrului Vlad Alexandrescu. Dacă citatul e corect, îți trebuie multă nesimțire, sub cultura aia mare, să afirmi așa ceva. Brâncuși trebuia cumpărat cu banii ceruți de proprietar, nu prin negocieri plus chetă publică, ci tocmai făcându-se abstracție de faptul că e român, adică fără populism. Prețul artistic e una și nu încape negocieri sentimental-puerile, chiar dacă la origini ele sunt firești. Apelul la ele însă arată că nu-l înțelegem și îl aducem acasă doar să ne făloșim, nu să îl recuperăm moral și artistic, mai ales că e un artist față de care statul român a fost profund nedrept. Statul vrea din nou la ieftineală, iar e bizantin. Distincția e cât se poate de clară. Atitudinea statului român, față de acest subiect, e politicianistă și provincială. Banii statului vin oricum de la oameni. Dar să ne mai și rățoim că, dacă nu se strânge cheta la care tu, stat, te-ai zgârcit ca apoi să ți-l arogi, renunți, e jos, jos de tot. Suntem, cum spuneam, bizantini . Și nu ne trece!


P.S. Îți trebuie multă naivitate să crezi că guvernul Cioloș nu e un guvern politic, ci tehnocrat. Nu e politic, ci hiperpolitic, adică ideologic, cum am scris într-un articol pe care nu l-a băgat nimeni în seamă, primul guvern neomarxist de după 1989. Nu mai vorbesc de faptul că e aprope ilegitim. E legitim numai pentru că a fost Victor Ponta amabil și a plecat... Uniunea Scriitorilor, Opera, teatrele, circul care se face, dictaturile peste fiecare grupare, o grămadă de autori fără nicio valoare care încep să aibă pretenții etc., prostia cu damf de facebook, nu le pui în corolar. Ai memoria like-ului, nu memoria unei conștiințe. Conștiința ta e fast-food. Caragiale imaginase cândva Bucureștii în viitor. Îi numea Tâmpitopole... E generalizat. Și extins.

Niciun comentariu: