joi, 3 martie 2016

Uniunea Scriitorilor. Un punct de vedere

Urmărind cu atenție cele petrecute în scriitorimea română în ultima perioadă, doresc să expun un punct de vedere strict personal. Poetul Gelu Vlașin, nemailocuind, ca și mine, în România, mi-a trimis, în vedere semnării, Petiția Grupului pentru Reformă a USR, o petiție-protest la adresa acțiunilor conducerii Uniunii Scriitorilor de a exclude doi membri, precizându-mi faptul că peste o sută de scriitori au semnat-o.  Cu câteva zile înainte de aceasta, la citirea comunicatului oficial (sunt chiar curios dacă aceste comunicate sunt înregistrate real în arhiva USR,- nu prea cred!) am făcut următoarea declarație:

"Acest comunicat al USR mi se pare jenant și inadmisibil. A exclude scriitori din cadrul USR, din simplul motiv că au altă opinie decât conducerea, și că și-o exprimă ceva mai răspicat, e un abuz. Nicolae Manolescu îmbătrânește urât. Regele Bérenger I din piesa lui Ionesco pare a fi avatarul perfect al celui care a fost cândva cel mai mare critic literar postcălinescian. Mai jenanți încă sunt ceilalți care semnează așa ceva. Nu au nici măcar sublimul tragic al regelui paranoic. E foarte trist."

 
În urma protestului pe care mi l-a trimis Gelu Vlașin, deși mă solidarizez întrutotul cu Dan Mircea Cipariu și cu Grigore Șoitu (pe primul l-am susținut eu însumi pentru președinția USR, în lipsa unui candidat veritabil, iar pe al doilea nu îl cunosc), m-am gândit cum e corect să procedez. Am ajuns la concluzia că nu ar fi corect să semnez acest protest. O să încerc să lămuresc, punctual, de ce.

 

1.   Acest protest e unul pe care oricine îl poate semna, scriitor sau nescriitor și, mai grav, membru sau nemembru al Uniunii Scriitorilor. Cred că această problemă privește strict membrii Uniunii Scriitorilor. Nici măcar toți scriitorii. Confuzia generală în care cuvântul oricui contează e o boală recent reactivată a societății românești. Guvernul Ponta a fost înlăturat (mă rog, i-a convenit lui să plece mai exact) tot printr-o formulă perfect leninistă (nu, nu a PSD, ci a duetului Iohannis-Cioloș) prin care 2% dintre alegători determină soarta unui guvern (care nici nu e ales, ci numit, dar o determină). Aici, prin acest protest, se întâmplă (se vrea) exact același lucru. Mulți dintre semnatari nu au nicio îndreptățire să ceară ceva. Pur și simplu nu îi privește. Cel mai corect ar fi să se ceară realizarea unei Conferințe Naționale a Uniunii Scriitorilor, la care să ia parte toți scriitorii membri și să voteze direct, nu prin intermediari, dacă mai vor sau nu ca Nicolae Manolescu să fie în continuare președintele acestei uniuni de creație. Am mari îndoieli că lumea va mai dori. Și e corect să nu mai dorească. Dar democrația asta înseamnă, consultarea tuturor membrilor, nu liste cu mai mulți nemembri decât membri. Ele nu au nicio valoare, reprezintă o solidaritate în gol, lipsită de inteligență.

 

2.   Nu voi semna, de asemenea, din cauza oportunismului debutant care umple această listă, de la, să zicem, Luminița Amarie la Mihók Tamás (poeți talentați dar încă nemembri). E un fapt de rigoare și de logică să vezi că scriitori nemembri atacă Uniunea. Din acest punct de vedere, se petrece o lovitură de Uniune pe care, în naivitatea lor degrabă dătătoare cu bățul la semnat, nici nu o conștientizează.  Nu am cum să mă aliez acestora, din pură igienă etică. Sau lui Mihai Radu, un jurnalist inventat scriitor după ultima ploaie, unul care utilizează un limbaj suburban. Nu că ar fi singurul.




 3.  Nu voi semna  și pentru că nu văd nicio diferență fundamentală între Daniel Cristea-Enache, (semnatar de excluderi,  oportunist ideal și un Pompiliu Constantinescu de mâna a treia) și atitudinile mai mult ideologice decât literare ale lui Paul Cernat, critic bun dacă s-ar fi ocupat în continuare de literatură și nu s-ar fi scuzat că nu a mai citit poezie înainte de a se exprima favorabil față de ce îi pică în mână, subiectiv și neprofesionist. (Dar același lucru l-a făcut de curând Nicolae Manolescu însuși, semnând în România literară niște dări de seamă despre câteva cărți de poezie – cel mult medii – fără să cunoască ansamblul aparițiilor, doar fiindcă sunt tipărite la editura lui Călin Vlasie, care îl suportă în tipar, și la Cartea Românească, unde taie și spânzură oricum.) Niciunul dintre cei trei critici nu acționează etic. Ei bine, cu toate astea, Nicolae Manolescu  mai că ar cere  realizarea unei comisii de etică pentru declarațiile lui Marius Ianuș despre legionari, din antologia sa nou-apărută. Doar că,  hélas !, Marius Ianuș nu e membru titular al Uniunii Scriitorilor, astfel încât Nicolae Manolescu să îl poată exclude. Nu sunt de acord cu opinia lui Marius Ianuș, dar asta mă privește, el are dreptul să o aibă. Îi amintesc profesorului Manolescu că eu sunt membru și în vara anului trecut i-am scris președintelui Iohannis o scrisoare publică preluată de o grămadă de publicații și citită de câteva zeci de mii de oameni. Fără să fiu legionar,  admit acolo că sunt printre ei și oameni care au avut dimensiunea corectă a acestui popor, fără să le neg crimele abominabile însă. Fiindcă, lovinescian vorbind, de la un anumit nivel, istoria nu mai rămâne doar istorie, ca să poată fi trucată sau folosită (prin repetare), ci devine cultură chiar și ca factor securizant. Iar atunci avem nevoie de alt registru. Pentru libertatea de a exista a acelei culturi voi lupta (deși nu o îmbrățișez ideologic), pentru poezia lui Radu Gyr, a lui Nichifor Crainic, a lui Nicu Caranica etc. (Nicolae Manolescu, cel care a făcut asta primul în anii 60, brusc a devenit un atlet al corectitudinii politice!) Atașez scrisoarea și îi cer lui Nicolae Manolescu să fie consecvent cu ce ar fi făcut cu Marius Ianuș dacă ar fi fost membru … cu cineva care e membru. I mă ofer !  Dar să ia în calcul și poemele din Iarna de-ale gurii, pe care unii le consideră de stânga. Demisia nu mi-o voi da !



Consider că e absolut necesar ca Nicolae Manolescu și șleahta sa de cerberi deplorabili să plece cât mai degrabă, însă mai important decât atât (igienic chiar) e ca ei să plece prin mijloace democratice. Acest proces nu ar avea loc prin petiții în care 90 la sută dintre semnatari sunt nemembri. Cei care contează în ecuația Uniunii, cum ar fi normal să fie, sunt membrii ei. Cred că e nevoie chiar de o reformă, nu de o lovitură de Uniune. Urcând în macro, motivul esențial din care România nu se vindecă e faptul că Ceaușescu nu a fost înlăturat de propriul popor (ca dovadă e faptul cât se poate de clar că România e astăzi o colonie de rangul doi), ci de alte interese, pline de complicități care mai de care mai veninoase. Rămânând întreținerea iluziei că românii au făcut revoluția. Ei doar au murit pentru ea.

 

Niciun comentariu: