miercuri, 3 februarie 2016

Usr și praful în ochi


Am primit de la filiala Cluj-Napoca a Uniunii Scriitorilor, din care fac parte, următorul anunț, rostogolit mai la vale. Scriitorul anului e cum e, dar scriitorul lunii mi se pare de-a dreptul suav. O formă fără fond adusă în România și implementată de foarte maiorescianul Nicolae Manolescu. Într-o țară în care vânzările de carte contemporană mai mult nu sunt decât sunt, excepție făcând Mircea Cărtărescu (din când în când, nici vorbă totuși de vânzări de tip american best-seller), să gândești un astfel de proiect nu e altceva decât a te face că lucrezi și nimic mai mult. Poți pune un afiș cu chipul respectivului în geam, câte un text pe săptămână (timp de o lună) în România literară și ai bifat acțiunea. Asta în contextul în care USR a mărit cotizația de la 100 la 150 de lei fără a face nimic pentru condiția scriitorului și fără să se indigneze cineva de această măsură (cu excepția mea). Dacă USR ar fi un lanț de librării aș înțelege acțiunea, dar e pur și simplu un arbitru pentru ploaie, nu poate influența nimic. Aceasta e o acțiune de a arunca praf în ochi și atâta tot. Și pentru ca toate să fie bune și pseudoevenimentul bifat de aceleași gărzi de corp ale lui N. M., se vor duce și își vor citi acolo poemele ei între ei. În acest context, mă mulțumesc să fiu scriitorul secundei (care tocmai a trecut). E foarte penibil să fii al lunii și să ți se mai pară și că asta contează.  (D.D.)

Scriitorul anului


Gh. GrigurcuAna BlandianaMircea Cartarescu
Noul proiect al Uniunii Scriitorilor din România:
SCRIITORUL ANULUI
Au fost desemnaţi scriitorii lunilor noiembrie 2015, decembrie 2015 şi ianuarie 2016
Un juriu format din nouă critici literari, votat de Consiliul Uniunii Scriitorilor din România, alege în fiecare lună, din noiembrie 2015 până în octombrie 2016, Scriitorul lunii, în cadrul unui nou proiect literar al U.S.R.
Criteriile pentru desemnarea Scriitorului lunii sunt următoarele: scriitorul care a publicat o carte excepţională (nouă, antologie, reeditare, opere complete etc.); scriitorul care a împlinit o vârstă rotundă semnificativă; scriitorul care a creat un eveniment cultural deosebit; scriitorul care conduce o instituţie culturală cu o activitate remarcabilă; scriitorul care s-a bucurat de recunoaştere în străinătate.
Juriul format din Adriana Babeţi, Dan Cristea, Daniel Cristea-Enache, Ioan Holban, Eugen Negrici, Irina Petraş, Alex. Ştefănescu, Răzvan Voncu, Mihai Zamfir (preşedinte) a desemnat Scriitorul lunii: noiembrie 2015 – Mircea Cărtărescu, pentru romanul Solenoid; decembrie 2015 – Ana Blandiana, pentru traducerea volumului său în limba italiană, Patria mea A4, şi publicarea lui la edituri prestigioase din străinătate; ianuarie 2016 – Gheorghe Grigurcu, pentru ansamblul operei sale şi pentru primirea Premiului Naţional „Mihai Eminescu“, Botoşani, 2016.
În zilele de 14-16 octombrie 2016, cei 12 scriitori nominalizaţi vor fi invitaţi la Iaşi împreună cu juriul şi cu preşedinţii tuturor Filialelor U.S.R., participând la lecturi publice şi întâlniri cu cititorii în instituţiile de învăţământ din Iaşi.
Într-o gală moderată de Nicolae Manolescu, preşedintele U.S.R., se va anunţa Scriitorul anului.

Niciun comentariu: