vineri, 19 februarie 2016

Iohannis și alte zdrăngănele

Nu o să scriu prea mult despre Klaus Iohannis, am spus ce era de spus acum aproape un an, când m-am convins de ce poate acest om mic, fără caracter și vândut (în multe privințe fără ca măcar să o știe) intereselor străine de România, un om ca o ploaie de vară peste consilierii lui. Nu mi-a răspuns direct la scrisoarea publică pe care i-am scris-o în vara anului trecut, deși a fost trimisă și la adresa oficială, presidency.ro (desigur, în engleza pretabilă unei colonii de rang doi). Dar a făcut-o indirect la Iași, în 24 ianuarie, când, la acuzele unui om din mulțime că ar fi sluga americanilor a răspuns, citez  decât a rușilor, tot e mai bine așa!  Acesta e nivelul omului pe care l-am votat. Absolut jenant. Un om care, după mai bine de un an, încă nu știe care îi e rolul și ce reprezintă. Cum are, însă, o doză de îndoială, sar pe el intelectualii, inclusiv  Mircea Cărtărescu, ca să arate ei linia afilierii corecte de pe care somnolentul Iohannis pare că alunecă. Sau poate nu are chef. (Totuși, oricare dintre situații ar fi, e prea mult hazard în jurul președintelui României!). Cât zel intelectual numai fiindcă detestăm acea televiziune și pe Voiculescu! Când s-au promulgat legi cretine care interziceau opera unor scriitori numai pentru că s-au înșelat politic, nu îmi amintesc aceeași virulență aproape parabolică în postările lor pe facebook. CTP e, iarăși, un etalon de logică în această țară în care face cât toată intelectualitatea de vază. Și, în afara țării, Dorin Tudoran.


                       -----------------------------------------------------------------


Cel mai trist e când mari scriitori și-au deschis cont facebook numai ca să joace Ping-Pong cu opoziția, din slugărnicie crasă (și totuși fină) față de putere (cea din spate, nu neapărat cea de formă). Cel mai tare mă doare (da, mă doare pentru că țin la el cu onestitate) exemplul lui Mircea Cărtărescu. Ce face acest mare scriitor e propagandă pură. Degeaba predai câte unei grupe de an III sau de Master (am fost acolo și eu și l-am frecventat cu plăcere)  cum să gândească oamenii cu capetele lor dacă vii pe facebook și trasezi direcții politice pe spatele credibilității tale ca autor. Cum am mai spus, un Sadoveanu al timpurilor noastre... Noroc că nu e nevoie și de un Mitrea Cocor, ci se pot livra, în doze mici și nevinovate, semnalizările acestui fel de a face surfing pe propria ta cotă. Și de a asigura mereu puterea din spate că ești acolo prezent și pui umărul numelui tău.


                      ------------------------------------------------------------------


De ce legea trebuie respectată neapărat printr-un abuz? Nu cumva pentru că se petrec presiuni din toate părțile? Mi se pare foarte trist că mulți oameni inteligenți din România nu înțeleg cât de grav este să existe o singură orientare în presă, o elită obligată la unanimitate. Cu ce e ea mai bună decât ideea conducătorului unic?  Doar pentru că e un personaj colectiv?Cu absolut nimic. Un personaj colectiv e univoc. Dar e foarte adevărat că nici nu avem cum să fim altfel, istoria noastră nu dovedește foarte mult contrapunct logic, uneori am impresia că venim dintr-un neam fără punctuație. Dacă mai scriem și doar cu majuscule pe facebook, vom fi poporul perfect al coloniei reale care am devenit.



                     ------------------------------------------------------------------


Până la urmă, problema e doar una tehnică. Cei în vârstă sunt manipulați prin ceva mai bătrân, iar cei tineri prin net. Și, cum încă au caș la gură, cred că neapărat au dreptate. Eu n-aș paria pe niciuna dintre părți întrucât, în afară de furăciune (ah, un termen barbar, ideal pentru facebook!), lupta (ca rezonanță) e una de generație. Iar eu nu cred în generații ca argument valoric. La rădăcină e, desigur, prăpastia dorită de noua tulpină... Noua tulpină a ce? Am mai spus...





P.S. Am preferat să fragmentez acest text, atât logic cât și grafic, pentru a sublinia faptul că și servilismul  e fragmentat de pisicile regimului facebook, dar constant în apele sale subterane. Care ies când e nevoie de ele. Tot e un câștig al literaturii române faptul că s-a renunțat la cearșafuri de osanale (sau doar propagandă) și s-a trecut la un soi de fragmentariu constant și sigur. El, cel puțin, nu se salvează nicăieri, ci trece, se uită, în cronologia și cronofagia unui wall care, ca wall-ul, trece... Vom fi avut o intelectualitate pură, priviți dinspre viitor, translucidă...trans...lucidă....

         

 

Niciun comentariu: