marți, 1 decembrie 2015

La mulți ani, România!

Un poem frumos al tatălui meu, din perioada copilăriei mele când mergeam la Alba de 1 Decembrie.  Dacă nu sunteți ceilalți (în sens dilematic, evident!) s-ar putea să vă placă! La mulți ani, România, din mintea inimii noastre!



Alba cea Iulia

Hai în capitala ţării, în decembrie întâi,
Iulia e-atât de albă şi mai albă ca ea nu-i
Nici o sărbătoare mare ce se ţine la români,
E Fecioara Preacurată, e-un Zamolxis din bătrâni.


Bucureştiule, mă iartă, că-s mai îndrăzneţ din fire,
Pentru o zi mut capitala, dintr-un an întreg de zile,
Dealul Furcilor îşi cere şi Mihai intrând pe cal,
Dreptul Albei la ziua asta, dat de mândrul ei Ardeal.

Dat de Horea ce sub roată îşi visase neamul slobod
Şi de suta cea de mii de aici a dat în clocot
Şi de Arion , feciorul, prohodit de-o-ntreagă ţară,
Ce în gară la Teiuş i s-a dat de-un glonţ să moară.

Drumurile duc la Alba, toate, şi se-ntorc la Bucureşti,
Vreau un continent de oameni cu privirile fereşti,
Şi ca numitor comun, un curent ca să ne treacă,
Şi din dragoste de ţară, un pământ să fim şi-o apă.

Şi din patru zări ninsoare, Doamne, vreau pe vechiul castru,
Şi cu roşu, şi cu galben, cu români şi cu albastru -
Şi aşa matur cum sunt, vreau ca să mă pierd cu firea,
“România dodoloaţă” să trăiască, eu să strig! Şi Unirea!

Răzvan DUCAN

Niciun comentariu: