marți, 8 decembrie 2015

Alegeri regionale, virtuți imunitare

În Franța, la alegerile regionale, Front National a obținut în primul tur un sufragiu nemeritat, semnul cel mai murdar prin care niște morți se transformă în voturi. Așa cum în România like-ul facebook se face vot și ieșire în stradă, așa se face, în Franța, mortul vot: cinic și murdar. România încă stă bine la acest capitol, dar din păcate valul va ajunge și la noi, valul de cinism postfactum și mai ales hard. Valul politic. Pare naționalist, întrucâtva și este din punct de vedere cromatic, dar în procedură până și el se integrează călduț în conceptul numit corectitudine politică, ideologia însingurării omului și a distrugerii lui. Naționalismul F.N. trebuie privit aici ca o drojdie de sistem, nicidecum ca un contrapunct: se vede foarte bine acest lucru în România prin site-uri create pentru propagandă (expunere, stiripesurse, aktual24, onlinereport etc.) a căror miză e ridicarea sentimentului național prin articole de o falsitate  flagrantă, conform principiului rocadei diversioniste: umflă-i, că explodează singuri și ceilalți vor acționa exact invers. Pare că niciodată falsul n-a fost o sculă atât de bună în timpul din urmă.
 
Mă bucur foarte mult că a fost să fie Franța locul în care am conceput Arta imunitară și unde pot să o dezvolt, ca formă de rezistență a condiției de exilat (cu atât mai complexă cu cât nu se produce din cauza vreunui regim explicit opresiv). Nu aștept de la critica literară nimic, ea preferând să scrie despre aderenții sistemului (care mimează revolta, publicând la edituri oficiale) nu despre contestatarii lui (inclusiv cei care au fost contestatari  și curajoși cândva - Paul Cernat, Daniel Cristea-Enache, Cosmin Ciotloș  sunt prea comozi ca să observe.) Trec peste, nu face subiectul acestui articol. Omul va deveni și mai însingurat în Franța, presiunea va fi și mai mare. Și totuși, Franța va rămâne Franța, o țară extraordinară și obosită. Dacă România și Franța sunt sincronizate în ceva, sunt în acest determinism recent, în manipularea inteligent făcută pe baza unui simplism media. Sunt stereo chiar.

Arta imunitară e o coerență în fața lor. Nu vreau să vorbesc prea mult despre ea, prefer să îi las pe cei foarte puțini la număr, cu adevărat interesați,  să o observe. Cu tristețe spun însă că nu există niciun critic literar onest, dintre cei activi, care să scrie despre ea și să o pună la locul cuvenit. Știu și de ce și am suficient cap critic să înțeleg că nu mă afund într-o iluzie minoră și frustra(n)tă, ci într-o concepție cu totul nouă, inexistentă până acum în literatura română. Acest fapt nu înseamnă neapărat calitate, ci noutate. Alegerile recente mi-au demonstrat suspiciunile și mi-au înverșunat stilistica. A ști să nu votezi ce ți se cere să votezi (printr-o realitate pe cale de consecință, printr-o sugestie de realitate chiar) e un fapt de artă imunitară și chiar de artă marțială. Violența cea mai mare a timpului nostru nu e cea fizică ci, mai cu seamă, cea doctrinară. Pentru că violența fizică nu mai e violență, e direct moarte.

Ce s-a petrecut în primul tur al alegerilor regionale din Franța a fost un vot pavlovian. Sigur că oamenii cred ce vor, doar că a trăi într-o coerență mică, într-o memorie și o necesitate de tip facebook, distruge o țară încă de suflu mare cum e Franța. În discursul de 1 Decembrie, președintele Klaus Iohannis s-a referit la un proiect de țară pentru următoarea sută de ani, pentru România. Mi-a venit să râd și să plâng în egală măsură. Discurs inconștient, delir și vorbărie goală. Când a avut România un proiect de țară pe termen lung? Când nu a trait ea din cârpeli istorice și din mici diamante de tactică în ultima sută de ani?, acestea din urmă datorate unor mari oameni politici din interbelic, nu unui proiect, care a fost mai mult ficțional (ideal da, desigur, nu însă proiect!). Nici măcar Franța nu își permite să spună așa ceva, deși parcă ar fi mai îndreptățilă să o facă. Votul pavlovian e un vot al vorbăriei goale. Se pare că ne îndreptăm cât mai rapid spre o șablonizare de tip popoare facebook, cu gândire mică, cu rațiune cât feed-ul și acționând exclusiv la stimuli. Avem mare nevoie să ne coerentizăm lumea cât încă relațiile umane pot fi salvate.
 
 

Niciun comentariu: