marți, 3 noiembrie 2015

Politica si moarte

De aproape trei ani de zile, societatea romaneasca sufera masiv si sangeros de o abundenta ideologica iritata si care pica greu la stomacul receptarii oricarei stiri. Se cristalizeaza sprectrul interbelic al orientarii politice dar fara acel calm al valorilor, necesar. In locul lui, luam cu pumnul fel si fel de istericale tranzitorii, de rating spasit, daca nu mantuit de-a binelea. Butoanele telecomenzii sunt medicamente homeopate, un spital de nediscernere.

De vineri seara, pana luni inclusiv, au murit 31 de tineri in/din clubul Colectiv din Bucuresti, intr-un incendiu provocat de iresponsabilul gest al aprinderii de artificii in spatiu inchis, usor inflamabil. Ca intr-o ecuatie: cateva sute de oameni intr-un spatiu declarat de cateva zeci, o singura iesire. Nici macar in toaleta clubului vreo fereastra. Asfixie, ardere. S-a murit nu din cauza coruptiei precise (mai degraba a himerei coruptiei) ci a greselii fatale: ceea ce nu inseamna ca nu exista coruptie, ci doar ca mai e ceva intre coruptie si crima, lipsa de responsabilitate. A spune ca e coruptia cea care i-a ucis pe acei tineri e pur si simplu propaganda, una pe care o imbratiseaza, din pacate, si presedintele Iohannis, om de o simplitate dezarmanta. Si nu e doar propaganda in vant, ci cu directie, pe aceeasi linie simplista conform careia tot ce nu e comunist e musai fascist, atat de binecunoscuta de la Ana Pauker la Roland Barthes.

Eroismul medicilor a fost prezent si nobil, nesimtirea institutiei Bisericii Ortodoxe Romane, cea uzuala, dar asta nu inseamna ca biserica nu are rostul ei. Din pacate absenteaza la chestiunile vitale ale poporului roman si acest fapt o face demna de dispret. Dispretul fata de ea trebuie sa fie insa etic, nu politic. Cand e politic, trebuie sa ne lasam barba, si nu din asceza, ci spargand numai ouale si uitand complet de omleta. Felul in care se manipuleaza aceasta tragedie imi da indicii ca nu e exclus ca la revolutie sa se fi petrecut cam la fel: confuzia dintre drept si dreptate, precum si cea dintre actiune si afectiune se insinueaza lejer. E foarte onesta solidaritatea de a dona sange pentru cei raniti, e gestul sublim al acestei tragedii, unicul. Acolo nu poate fi manipulare: e, insa, acolo unde marsul de solidaritate tinde sa devina contra-statului, contra-institutiilor, contra a ceva care nu are legatura cu artificiile clubului, caci ele sunt problema, altfel spus  indepartam vina de punctul ei precis pentru nemultumiri generale: nu e acelasi lucru cand doi spun acelasi lucru, mai conteaza si interesele lor, altfel suntem animale alimentare. Si, ca sa ne amagim ca nu strict alimentare, citim Boia si ultimele lui carti care vor acelasi lucru. E foarte curios cum sunt congruente, in acelasi popor, solidaritatea totala a marsului si gasirea drept vinovata a coruptiei, cea la care participa acelasi popor intr-un cerc vicios inoxidabil.

As vrea tare mult sa fie trasi la raspundere cei care se fac vinovati de crime (poate chiar de crime contra umanitatii, daca am pastra filonul de la revolutie si mineriade -, procedurile media, ulterioare, ajuta prin vecinatatea pronuntata! - dar, cel putin pe facebook, am avut impresia ca trebuie arestat patriarhul, asta in contextul in care patronii clubului nu erau inca nici macar intrebati de sanatate, ci puteau bine-mersi sa isi aprinda tigara de la propriul incendiu, daca nu chiar din carnea inca nevindecata a unora in suferinta. Sau nemoarta. Ideea ca propaganda a luat-o inaintea realitatii e semnul grav al faptului ca are reflexele exersate: orice mars de solidaritate poate sa treaca solidaritatea pe locul doi si sa devina altceva, cu atat mai mult cu cat, in cazul strict al marsului, e  (aproape) doar retorica. Sangele donat e singura solidaritate reala. Restul e pur si simplu propaganda sau emotia celor fara de putere, menita sa se scurga in zadar. Cu toate bunele intentii laudabile.

Desi voi fi socotit ca un pesimist de serviciu, cred ca cei vinovati vor face puscarie grea, cei morti vor ramane tot morti si singura care va castiga din aceasta ecuatie simpla si tragica (aproape ca in Racine) va fi propaganda. Coruptia, admitand la o adica a fi vinovata intrutotul de foc, e prea adanc existenta in poporul roman pentru a crede ca o jertfa de 31 de morti o poate anihila. Coruptia, evident, are spirit mai degraba imburghezit decat burghez (iarasi nuante) si contra ei e solidaritatea sincera. Intre ticalosiile criminale ale lui Oprea si faptul ca trebuie sa tina si aici declaratii publice e un legato care nu poate fi negat, unul aproape rapsodic. Am preferat sa nu utilizez semne diacritice in acest articol petru a fi mai usor de citit pe facebook. Semnele diacritice introduc o nuanta iar specificul nostru e, nu-i asa? cel al simplificarii: preferam scrierea cu majuscule, cam ca personajul din Cel mai iubit dintre pamanteni, jucat de Dorel Visan, vorbitor de majuscule (daca nu chiar de anluminuri).

Intre cosor si Moceanu nu incap nuante si discernamant.
Desi cosorul e al lui Moceanu numai cu numele, el e in fapt al taranilor.

Undeva, mic, sub toata propaganda, niste tineri au murit ca niste litere mici de mana. Am senzatia ca i-a calcat fraza in picioare a doua oara incercandu-si bocancii de litere mari.


Niciun comentariu: