duminică, 6 septembrie 2015

Umanitatea și umanismul. Anno Domini 2015


Migratori, invazii, oameni care fug de război. Fața locului, ca în Nina Cassian, vânătă. Îi e cam neclar europeanului de rând unde exact e război. E război acolo unde are interes umanitatea să fie. Repet, unde are interes.

Se discută intens cum vor mutila ei fața Europei, cum o vor distruge. Câteva fotgrafii cu copii înecați (tragic, desigur, cine ar rezista în fața unei fotografii cu un copil mort?) în rest foarte multe nave cu vlăjgani numai buni de front, astfel încât apare o întrebare: acești oameni vin de pe front sau pleacă spre el? Ori sunt, pur și simplu, fiecare, Elveții la purtător?

Umanismul și umanitatea sunt două concepte inventate în Europa, două idei în primul rând europene. Ele vin din Renaștere (una e specializarea interpretativă a celeilalte) și, practic, nimic nu e mai european decât umanitatea și umanismul în imaginarul cultural al lumii. Mila e un criteriu pe care se și mizează. Nu credeam însă că umanismul poate fi vulgarizat mai jos (și mai reducționist) decât prostituția de idei a lui Jean-Paul Sartre. Iată că, în faptă, se poate. Umanismul și umanitatea, fiind europene, sunt, în afara istoriei Europei, doar biologism (educat, cel mult, tot de cultura europeană). Ceea ce nu obligă, firește, neapărat la primitivism alte culturi, ci la un anumit ecart. A accepta tocmai un umanism practic în fața unei umanități provocatoare înseamnă a termina pur și simplu Europa. Cu materialul clientului. Cu propria ei gândire. Cu facebook ca aparat profund marxist de egalizare a oricui cu oricine, fără deosebiri de registru, firești.

Nu cred că Europa are cum să primească zeci de milioane de oameni imposibil de integrat. Și această integrare se va face cu atât mai greu în țările care nu au nicio logistică în această direcție, cum ar fi România, cu tot fondul îndoielnic al Bucureștiului de a construi o moschee (ce o justifică decât politica obedientă? În niciun caz comunitatea musulmană din București!) În Franța, cel puțin există un reflex și o logistică formate deși nu vreau să îmi imaginez cum va arăta Parisul peste zece ani dacă acest proiect umanist și antieuropean va fi aplicat. Antieuropean tocmai fiindcă umanist. Pentru că, precum păpușile Matrioșka, umanitatea înghite umanismul. Europa are nevoie de un pragmatism milos, nu de autodistrugere. Traian Băsescu a exprimat o poziție lucidă și cred că are dreptate în această privință: până mai ieri țiganii români erau suiți în avioane și trimiși în România de statul francez. Și erau cetățeni europeni. Acum, brusc, se deschid larg porțile unora care nu au nici măcar acest statut.

Iată că până acum religia a fost pretext de gimnastică politică. Se pare că devine mai mult. Și noi, europeni deprinși cu darul hermeneutic, nu putem ieși să observăm că poate cei care vin nu știu că sunt la rândul lor cobai ai interesului umanității provocatoare. Și iau în serios instituirea unui califat tacit. Probabil că singurul interes real de a fi direcționați în Europa îl au ideologii corectitudinii politice, sătui că Europa încă mai are reflexe naționale, că nu e totul producție și atât. Și că nu pot modifica omul spre un tip nou, fără istorie, fără cultură, fără nimic care să îl lege și deci să îl determine. Dacă în mitologia greacă o armată a cucerit Troia ascunsă într-un cal de lemn, acum armata nu mai are nevoie decât de limbajul de lemn al milei. Sper în pragmatismul cel de pe urmă. Umanismul și umanitatea, dar mai cu seamă traducerea lor ar trebui să ne dea de gândit. Când se umblă (de zece ani cel puțin violent) la despăducherea de perspectiva istorică, putem deveni nu doar sentimentali, ci cretini de-a dreptul. Coerența istoriei ar trebui să ne învețe câte ceva, dacă nu o mistifică Lucian Boia în pastile mici, recente (a se citi cazul lui extrapolat). Va accepta Europa să își semneze actul propriului declin?

Sper să nu!

Un comentariu:

Anonim spunea...

interesanta pozitia d-voastra. Sper sa ramaneti pe aceste principii si sa aparati Romania in acest moment de rascruce cand din interior se lupta cu coruptia iar din exterior cu invazia musulmana.