marți, 18 august 2015

Nicu Caranica (1911-2002) - 3 poeme

Demult voiam să mă ocup de un poet pe care îl consider strălucit. E un poet foarte special, însă aproape necunoscut.

                         E vorba despre Nicu Caranica (1911-2002).


L-am citit la sugestia editorului și prietenului meu de cursă lungă, scriitorul Nicolae Băciuț, care i-a editat un volum de versuri Noapte și iar noapte, la Editura Tipomur, în 1994. Această carte, cu poezii din anii 60-70, dar publicată când începea o justă recuperare a culturii române, are aerul anilor 40, eludat însă de tot ce era decorativ în poezia acelei epoci. O carte șlefuită până la esențe stilistice și, în același timp, o carte ignorată nedrept. Acum, poate mai mult ca altădată, când tot felul de interese străine culturii tind să o atenueze, cred că se cuvine să recitim atent un poet extraordinar.



Cel puțin în Noapte și iar noapte, o cărțulie de 60 de pagini, Nicu Caranica nu e cu nimic mai prejos decât (că tot a fost republicat de curând într-o traducere inedită) Paul Celan sau Emil Botta. Acest volum al lui Caranica e excelent pentru a ilustra un excedent atavic și o mare poezie care, la o lectură superficială, poate părea retorică și plină de elocință. Voi scrie mai detaliat despre acest autor. Sunetul lui unic m-a cucerit fără greș. Mă refer strict la această carte. Celelalte nu i le cunosc.



Mai multe  informații despre Nicu Caranica găsiți aici și aici .


Mai jos, câteva poeme audio:



Niciun comentariu: