luni, 20 iulie 2015

Istoria unei secunde

Astăzi s-a născut Adrian Păunescu și nu pot să nu îmi amintesc o grămadă de momente minunate alături de el. Remarc doar atât, ca om care l-a înțeles mai bine decât alții: nimeni, în perioada comunistă, în România, nu a scris o carte de poezie la fel de curajoasă ca Istoria unei secunde (1971). Între Lupta cu inerția (1956), a lui Nicolae Labiș, și Elegii politice (1980), a lui Ion Gheorghe - care ating totuși un punct inferior de reușită prin esopism (ceea ce nu înseamnă un minus literar, dar estompează curajul) - riscul cărții lui Păunescu e enorm. Cartea a fost topită și retipărită cu multe ciuntiri. Din păcate, posteritatea poetului suferă o gravă lipsă de cap critic în privința reeditării. E cartea mea preferată din tot ce a scris el. Restul stă (oarecum) sub semnul improvizației.


2 comentarii:

Anonim spunea...

Dinescu?

Darie Ducan spunea...

Bună observație. Aici se petrece un fapt interesant. Putem vedea că din Păunescu se desprind două drumuri, cel estetic superficial și care nu rezistă la o a doua lectură (al lui Dinescu) și cel naționalist (literar, fără nicio valoare, al lui Vadim Tudor). În poezia lui Dinescu, curajul e artificial și neasimilat organic, e numai fronda, gestul. Pe când la Păunescu el e perfect organic. Ca dovadă, la A.P. s-a diluat extrem de tare ulterior. Deși a scris și poezie bună în mai toate volumele.