joi, 4 iunie 2015

Prostii

Privesc cu o oarecare jenă mută conflictul inventat de Gabriel Liiceanu după stupiditatea expresivă enunțată de Nicolae Breban. Dezmințită, nuanțată. 

Mă rog.

Numai la noi se dezminte și se nuanțează ca la nimeni. Cromatica e la ea acasă. Nonsensul, la fel.

Nu e prima și nici ultima dată când Nicolae Breban face afirmații la limita ridicolului. L-am văzut acum doi ani, la salonul de carte de la Paris, spunându-le francezilor că au onoarea de a sta în fața lui. Cu o emfază cât două arondismente.

De data aceasta, însă, a spus o prostie pasabilă. Sigur, cel mai fără umor scriitor cu putință, Gabriel Liiceanu, care are însușirea de a face dintr-un nimic un fapt de liste de susținere, de adeziuni, dar care e laș în chestiuni principale (Roșia Montană, Uniunea Scriitorilor etc.) a sărit exact ca o fată mare în civismul său cel mai pervers.

Să umfli o prostie ca aceasta, că ar trebui să fie împușcați Patapievici, Liiceanu (și alte icoane intangibile), o metaforă înțeleasă de toată lumea (cu excepția lui Gabriel Liiceanu) până la a o proțăpi civismului deșănțat, mi se pare o blasfemie adusă tragismului Europei de azi și faptului că în altă parte niște oameni de la un ziar prost au fost mitraliați pentru că au scris ce au crezut într-o țară liberă.

Și nu retoric.

În schimb, în problemele mari, să taci chitic și să te faci nevăzut. Precum cocoșul pe care îl datora cuiva Socrate.

Niciun comentariu: