joi, 25 iunie 2015

Cărtărescu și Sadoveanu

O spun încă de la început ca să elimin din start orice prejudecată sau bănuială. Mircea Cărtărescu e un mare poet și un mare prozator. Nostalgia și Orbitor sunt niște minuni de scriitură și de fascinație literară. Levantul e una dintre puținele capodopere ale poeziei de după Nichita Stănescu. Știu pe de rost zeci de pagini din acest poem și uneori le recit apropiaților și prietenilor. Chiar am obținut o notă mică în facultate scriind cu o fericire enormă despre el și zgândărind nervii lui Caius Dobrescu, probabil pentru că nu atinsesem copia lui ștearsă, apărută recent. Am frecventat cursurile lui Mircea Cărtărescu la Litere, când eram eu însumi student, și a fost printre cei câțiva profesori care ne-au ocrotit mai mult cu geniul lor decât cu didactica meseriei. A fost o bucurie sinceră să mă întâlnesc și să discut cu dumnealui. Și va fi, sper, în continuare.

Dar

citesc pe pagina facebook a lui Mircea Cărtărescu, în legătură cu, e adevărat, condamnabila întrerupere a FILIT, festivalul de la Iași care pornise atât de bine și care era o briză de normalitate, următoarele:

 "Sunt solidar cu organizatorii FILIT în acest nou moment trist si urât pentru cultura românească. Închiderea pentru un an a acestui mare festival echivalează, o știu prea bine, cu desființarea sa. Dar într-o țară supra-politizată, care face pe deasupra o politică sulfuroasă, contrară propriilor ei interese, nu putem avea decât destinul meșterului Manole." (Sublinierea îmi aparține.)

Nu e ocazie ca Mircea Cărtărescu să nu apere inițiativele culturale meritorii. Toate din gașca sa. Niciuna în afară. Probabil că aș fi tentat să îl compar cu Adrian Păunescu. Dar nu o fac. Într-o zi, am vrut să îl testez pe Adrian Păunescu și i-am văzut caracterul murdărit de atâți și atâți impostori. Pur și simplu i-am trimis la redacție un articol împotriva unui primar PSD din teritoriu. După câteva ore, l-am sunat ca să văd dacă articolul intră. Nu aveam nicio speranță. Dar încercam să testez omul cu mintea mea de copil și să nu aplec urechea la preconcepțiile vehiculate. Surprinzător, deși articolul era unul dur, a spus că intră. Păi e de la PSD, l-ați citit? Firește că da. Și ce-i dacă e de la PSD, dacă nu își face treaba, să cadă. M-a uimit deschiderea și am înțeles despre dumnealui ce aproape nimeni nu știa. De aceea nu îl voi compara cu Adrian Păunescu.

Îl voi compara cu Sadoveanu. Și ca să îi facă cinste, și ca să nu. Lună de lună, aproape, aflăm că Mircea Cărtărescu a obținut încă un mare premiu european, toate înstelate, care mai de care primul sub Nobel. Foarte frumos. Meritate. Asemănător cu Mihail Sadoveanu, care primise premiul Lenin. Nu văd nicio diferență fundamentală în afara celei de direcție. Amândoi sunt mari scriitori, cu opere importante și cu opere secundare. Amândoi au contribuit la suprapolitizarea epocii lor (Adrian Păunescu nu mai puțin ca ei, din contră, dar măcar a avut onoarea să fie coerent cu sine însuși și original până și în excesele lui).

De aceea rămân stupefiat că mereu alții suprapolitizează, niciodată noi. Când ai toate meritele și toate virtuțile, când îți apar opere complete în toate formatele, în zeci de ediții absolut minunate, în tomuri ca ale lui Sadoveanu când făcea cam ce faci tu acum (doar că tu faci mai blând pentru că tabăra ta a învățat între timp finețea și hârtia velină) încep să îmi dau seama de ce ai redeschis facebook când înainte de votul din toamnă nu îl foloseai. Pentru că s-a validat drept canal și vrei și tu. Și de acolo să aperi exclusiv gașca ta, cu umor, inteligență și pisici.

E atât de puțin caracter în lumea literară încât cel mai frumos lucru la care mă pot gândi e că ieri eram într-un bar și am băut un fel de suc portocaliu, mai mult gheață pisată, cu impresia, pentru o secundă, că beau banchiza portocalie dintr-un sonet al lui Mircea Cărtărescu, o imagine metamorfozată, poate, de la Ion Barbu și care e intangibilă în acustica și splendoarea sa.

Niciun comentariu: