joi, 8 ianuarie 2015

Paris, 8 ianuarie 2015

În momente de asediu și de instabilitate, azi iar au început să tragă cu gloanțe în altă parte a orașului, e greu să observi și să judeci, să înțelegi ce se întâmplă. Și e greu să nu te lași sedus de solidaritate. Dar nici solidaritatea ziariștilor și nici atacul în sine nu mă fac să cred că e vorba despre un act împotriva libertății de exprimare. Acest fel de libertate e în directă legătură cu statul, care, în unele epoci, impune cenzură. A suferit-o și Franța deseori. Acum nu cred că poate fi vorba de cenzură. Ziarul acesta chiar scria ce voia. Citiți-i prima pagină a numerelor din ultimii ani, de multe ori umorul lor e grosier și jos, dar asta e altă problemă, nu discutăm stilistică în momentele în care au murit niște oameni. Așadar sintagma libertatea de exprimare e vizibil modificată ca sens. Nu oricine te împiedică să scrii atentează la libertatea ta de exprimare. Desigur, la disperare, sensul alunecă. Dar când vine un particular și ucide nu e încălcare a libertății de exprimare, ci pur asasinat politic. Când Nicolae Iorga a fost asasinat de legionari nu avea libertate de exprimare? Din contră, el făcea legea, scria orice, și bune și proaste. Adică e o doză de hazard, dacă nu chiar o doză de istorie. Cred că e o minimalizare să spunem că e un atentat la libera exprimare câtă vreme e un atentat la viață. Franța are probleme de rasism cu carul, dar nu are probleme de cenzură. Probabil s-a preferat să se treacă cu vederea problema politică gravă și să se arunce în brațele „presei” (căci s-a întâmplat prin intermediul ei) așa cum și în afacerea Roșia Montană s-a mizat numai pe protejarea mediului deși situația era mult mai complexă. Să strigi că libertatea presei nu există, într-o țară în care există din plin, ca și a spune că problema e doar una de natură într-o țară ca România, văzută destul de sauvage de către străini, e ca și cum ai striga în deșert. Nu s-a putut mai mult? De ce au lăsat sensul public pe această linie moartă? E vorba de inerție? Nu cred. Cred că e tipul de acțiune în care, când focul se apropie de o pulberărie, tu rostogolești butoaiele din calea lui, nu îți faci iluzia că îl poți stinge.

Dacă ar fi vorba de încălcarea libertății de exprimare, kalașnikovul nu ar fi fost înțeles ca replică, ci ca blocaj. Dar el e replică la caricaturile cu profetul Mahomed. Criminală, ilegală, dar replică. Avocatul Charlie Hebdo a afirmat că publicația va apărea în continuare. Mentalitatea facebook, deseori rudimentară și reducționistă, e folosită premeditat uneori, în aceste alunecări semantice. Cenzura nu poate veni decât de la stat. Aici nu e cazul.

Niciun comentariu: