marți, 23 decembrie 2014

Sfertul academic



25 de ani au trecut din decembrie 1989. În continuare, unii cred că a fost revoluție, alții că a fost lovitură de stat. Eu cred că au fost și una, și alta.  Revolta a fost socială, nu politică. Lenin nu mai interesa pe nimeni, după 50 de ani, ca să se revolte riscând (ar fi făcut-o cum curajos au făcut-o ungurii), ci pur și simplu hrana. Revolta a fost provocată și întreținută în acest amalgam - și apoi nu a mai putut fi controlată - din simplul motiv că, fiind prima revoluție televizată, în epoca media, nimeni nu avea de unde să știe cum se controlează (la fel cum la alegerile din 2014 tehnologia a bătut tradiția furtului). Revoluția au făcut-o naivii, disperații, cei care rămăseseră nemutilați, ca să devină imediat, mulți dintre ei, chiar morți. În spatele acestui paravan a avut loc lovitura de stat. Nu am nicio îndoială că a fost un dialog între sovietici și americani și atâta tot. Noi eram ultimii care contam în ceea ce numim azi revoluția noastră. Schimbarea de regim a avut loc, deci a fost o revoluție, conchid unii, sumar și reducționist. Nu cred că lucrurile stau chiar așa. Adică, mai exact, cred că a fost total legitimă revolta populară. Nu știu cât de legitimă era, însă, lovitura de stat. 

Non idem est si duo dicunt idem

În buclă, zi de zi, pe facebook, distribuim câte o poză cu dictatorul Coreei de Nord, care nu știm de unde vine, conștienți că va fi și acesta ajutat să cadă, contribuim chiar noi distribuind poza, ficționalizând personajul, făcându-l un fel de Muppet, pentru ca, la cădere, omul să aibă rău suplimentar în bagaj, nu numai pe al său (prin caricatură, care nu e numai umor, ci și mijloc). E bine să cadă, dar tare aș vrea să îl dea jos chiar poporul lui. Ei bine, primul a fost Ceaușescu. Faptul că, înainte de numire, președintele Klaus Iohannis s-a dus în Statele Unite, în concediu, m-a întristat puțin. Desigur, nu voiam să meargă în altă parte politică. Nu încape nicio îndoială. Dar putea să mergă la Sinaia. Pur și simplu. După ce l-am susținut, nu o să mă demoralizez din acest motiv. Totuși, nu îl văd în hainele lui Dej.  Dar pot atât să spun, nu era deloc ceaușist dacă ar fi mers, să zicem, la Sinaia. Nici monarhist. Era pur și simplu un om în vacanță. Acum, la 25 de ani de la evenimentele istoriei noastre, privim video-ul lui Chris Marker (Détour Ceausescu,1990), cu inserțiile de publicitate în filmul execuției ceaușeștilor. În momentul în care Ceaușescu e pus în sicriu, și acoperit cu o pânză albă, intervine o reclamă la un balsam de rufe și un cearșaf alb, întins pe o sfoară, în paradis, comunică volute. Valute, volute, cine mai discerne, paronimia e a istoriei la fel cum și poetul și istoricul mai trec pe la popota lui Aristotel. Nu știm cine ține cana astfel încât să bea de la toartă. Dar știm că la fântânile simple din sat, din cana publică, e bine să bei de oriunde, nu însă de la toartă, pentru că de acolo toată lumea bea, dintr-un ridicol simț istoric.

Non idem est si duo dicunt idem

De aceea, binele va rămâne numai pe jumătate bine, de aceea poetul și istoricul împreună îl caută pe Adso pentru a căuta împreună cu el cartea despre Comedie. Ca să se poată rupe în doi. Să existe. Dar comedia e tocmai în tragedie, în morțile gratuite. Ceaușescu devine ficțiune în video-ul lui Chris Marker. Morții revoluției se ficționalizează în ideal, în numele gratuității. Ruptura și durerea sunt că ei au murit cu sânge real, nu de hârtie. Acesta e și singurul fapt care ne ține legați cu adevărat de toată această ficțiune. Și, nu în ultimul rând, un fapt folosit și de propaganda postrevoluționară.

 La fel cum Klaus Iohannis, după 25 de ani (o fi plusat Dumas ceva), ca din întâmplare, înainte de învestire, își face concediul în Statele Unite ale Americii, în Piața Universității, loc simbol al Bucureștilor acelor zile, există Bucharest Christmas Market, într-o engleză americană impecabilă și, aparent, nederanjantă. Cred că se cuvenea să fie limba română. Măcar că, ce să vezi, volutele care au devenit valute, cu toate astea, nu sunt nici măcar vize ridicate. Unde a fost sânge nu e piață, e market. Nu doar negoț, ci și politică în negoț. În rest, putem comemora 25 de ani, îi putem și sărbători. Ei trăiesc în zona ficțională a unui roman pe care generația noastră îl citește tot mai străin, repovestit de o (tot mai) străină gură.





Niciun comentariu: