vineri, 21 noiembrie 2014

Istoria istoriei ca exercițiu de critică a criticii

De ce e un moment istoric alegerea lui  Klaus Iohannis, dincolo de faptul că îl reține istoria? Vorbele acestea au acoperire? Da. Au. Dacă ne gândim la Carol I, azi, cu stimă, aproape uităm că totuși structura statului, la origini, e cea a lui Cuza, care, în mica sa domnie, a împrumutat iscusit de la Napoleon al III-lea de la cioc până la Codul civil. Iar Carol I a adâncit și a stabilizat mai departe. Mi se pare că are o perspectivă mai mare Iohannis azi decât avea Carol I în 1866, când l-a adus Brătianu, din simplul motiv că e un președinte ales prin vot popular. Iar nu un domnitor ales de elite și tactici, deși, probabil,Iohannis a fost propulsat din aceleași motive. Prin asta, din punct de vedere istoric, e mai puțin conjunctural. Desigur, Carol I a fost o conjunctură dar s-a legitimat prin fapte remarcabile. Iohannis nu e o conjunctură, ci e rezultatul unui vot matur. Firește că sistemul e altul - și societatea e total alta - și valul de entuziasm momentan poate face să pară o exagerare afirmațiile de mai sus. Dar la momentul 0, Carol I avea cam aceleași premise, cel puțin minus una, atuul timpului nostru: încrederea exprimată prin vot. Rămâne să vedem cum va decurge acest mandat copleșitor și cum îl va reține istoria. Oricum, din perspectiva de după 1989, cred că popularitatea lui e comparabilă cu a lui Ion Iliescu din primul mandat (în entuziasmul și inconștiența de atunci) dar schimbarea vine pe fondul esențial democratic: nu doar ai dreptul să votezi cu cine vrei (ceea ce ar fi încă destul), ci mai mult, votezi exact cu cel care nu e ca tine tocmai pentru că nu e ca tine. A recunoaște că ai boala e un prim pas spre a o trata. Cred că poporul român a realizat prin asta, la nivelul reprezentării, o adevărată baie imunitară. Și-a refăcut celulele încrederii în sine.

Niciun comentariu: