vineri, 19 septembrie 2014

Postumii plătiți de ICR

Se poate citi aici un interviu cu domnul Alexandru Dobrescu, fostul director al ICR Paris, care a demisionat de atâta lehamite. Domnul, distins și elegant, cu un aer postum, a aterizat la Paris ca picat din Cehov, la vreo două luni de la numire. Am încercat un dialog cu dumnealui, am avut câteva întâlniri.  Ele au decurs  ca un fel de autopsie la cald. Nu mi s-a părut că omul vrea să facă ceva.  Ci că a venit să ardă gazul. Eu îi vorbeam despre niște realități posibile, îi propuneam proiecte, dumnealui îmi vorbea despre Benjamin Constant. L-am asemănat cu prințul Morudzi, retras la castel și izolat de lume, personajul unui roman celebru (ecranizat de Sergiu Nicolaescu sub numele de Orient Express și care, paradoxal, nu e chiar un film prost, e simplu, dar nu prost.) Nu am mai insistat să dialoghez cu un frânar falnic, mi-am dat seama că îmi răcesc gura de pomană vorbind cu un domn care nu e prost, nu e nici tocmai un impostor, dar care merge spre a fi unul fiindcă a acceptat o funcție în urma căreia nu se vede nimic. La toate evenimentele culturale la care l-am văzut părea izolat, neabordat de nimeni. Exact ca standul României de la Salonul de carte de la Paris, din 2014, cel trudit. Nu anteriorul, luat de-a gata.


Am mai asistat și la un fel de alocuțiune, anunțată, despre Eminescu, ținută de dumnealui, înaintea prezentării unei cărți a lui Nicolae Georgescu. Alocuțiunea a însemnat să roage asistența (în franceză) să închidă telefoanele mobile. Pentru atâta lucru până și cinematografele au o bandă înregistrată, nu au nevoie să plătească un om care să șadă pe bani grei la Paris.

Niciun comentariu: