duminică, 29 iunie 2014

Revolta unui fond tabu

Un om care se pretinde artist, poate că e, poate că nu e - în fine, nu asta e problema - expune la Muzeul Țăranului Român niște tablouri care reprezintă (termenul în sine nu e greu de dărâmat) portrete ale maneliștilor de azi. 

Nu văd, spre deosebire de unii contemporani, nicio problemă în asta, deși nu sunt un iubitor al manelelor, nu îmi plac, nu le ascult. Dar nu am voie să consider că ele nu fac parte din cultură. Fac parte din cultură. Că nu din cea frecventabilă, asta se poate, și acest fapt e la latitudinea subiectivității fiecăruia. Dar cultura e mult mai vastă decât ceea ce ne place. Trebuie să fim foarte snobi să ne revoltăm la o expoziție ca asta (care poate fi proastă, și tind să cred că e!) zicând că se pătează o emblemă. Nu e nicio emblemă. O sală de expoziție e apatridă prin definiție, fie și la Muzeul Țăranului Român.

Conceptul numit cultură e mult mai permisiv decât vor obedienții de diverse orientări. În țările civilizate el e și mult mai relaxat. E o prostie imensă să mumificăm un muzeu pe  bază de puritate a sângelui. Nazismul a făcut la fel. 

Suntem și ipocriți cât încape. Impermeabili la orice ironie și plini de morgă. Dar, probabil că acest artist exact asta vrut: obtuzitatea unora să îi facă reclamă. Iar pentru această ingeniozitate îl felicit atât pe el cât și Muzeul Țăranului Român. Ne dă posibilitatea să aflăm câte ceva despre noi. Nu totdeauna trebuie să sapi foarte adânc ca să dai de petrol de reacție semnificativă. Și care să te definească.


Nu e gravă numai disproporția dintre o expoziție contestatară și un pisoar, dintre noi și occident, ci și reacția pe care o avem față de ea. În detrimentul nostru cu atât mai mult cu cât au trecut zeci bune de ani perfect degeaba. Ne raportăm la un portret totdeauna encomiastic. Ironic, niciodată. Am rămas nu numai ceaușiști, ci, mai grav, ciaușibili.


Niciun comentariu: