joi, 17 aprilie 2014

Singurul volum de poezie al Ninei Cassian, văzut în librării, a fost la Montréal. În România, personal, nu am văzut niciodată!

În copilărie și în liceu, tablourile cu absolvenți, de pe hol, purtau la colțuri versuri de ale ei. Nu mai știu la ce scară, dacă 1/1 sau nu. În cartea de română n-am întâlnit-o, dar am citit-o substanțial, dintr-o convingere a mea profundă că se pot reabilita estetic o parte dintre poemele deceniului negru. Că liberalismul în gândire înseamnă să accepți și un poem comunist dacă el e bine scris literar. Unele sunt, altele nu. Nina Cassian are de toate. O poezie și valoroasă și slabă, și superficială și irizată de geniu, pe alocuri. O poezie echilibrată, o poezie ca viața. Plină de stuf și de diamante.

Dar pot spune că niciodată în România nu am văzut în librării vreo carte a ei de poezie. Să spunem că mărturia mea acoperă o plajă de timp de 10-12 ani! (Mai recent au apărut jurnale, dar nu poezie, totuși fundamentală dacă ne apucăm toți să plângem un poet mai mult pentru ce ne închipuim că e el decât pentru ce e cu adevărat.) S-or fi publicat, eu unul nu știu.

Surpriza a fost pentru mine să găsesc, acum vreo cinci ani, un volum al ei, Continuum, într-o librărie din Montréal, vizibil expus și răsfoit. În România, niciodată. Nu e, totuși, mult,  dar e mai mult decât nimicul unei țări care cataloghează și pune etichete înainte de a-și defini patrimoniul viu, măcar la minima lui valoare de piață, aceea de a exista în librărie. A fost și cazul lui Mircea Ivănescu, dar el, fiind curat politic, a putut fi fulger recuperat de o editură iscusită și cu iute miros de profit. Bravo lor.

Ideea de patrimoniu e să protejezi și ce nu-ți place, dar care e confirmat ca valoare. Dacă nu facem asta, ca stat, democrația rămâne un simplu sirop de tuse, ambulant, de la mână la gură, astfel precum se uită.

Niciun comentariu: