sâmbătă, 15 februarie 2014

Despre noi

Vorbeam cu un prieten recent despre situația pe care un cetățean german, deținătorul drepturilor de autor pentru operele lui Sadoveanu , o impune statului român (există un reportaj despre asta) - cere foarte mulți bani pentru a se putea retipări un autor canonic și aflat în programa școlară. Un autor pe care nu ai cum să îl eviți și un prozator extraordinar. Discursurile foarte jos de genul vine străinul să ne ia literatura mi se pare că arată adevărata condiție a scriitorului român azi- și mai grav, a scriitorului clasic. E dreptul omului, i-l dai, dacă ești un stat în toate mințile nu bocești că ți se fură ceva (opera e un bun privat, nu e o supă populară), trimiți oameni să negocieze condițiile etc. Dar îl plătești. Pur și simplu generozitatea nu e obligatorie. Și mi se pare demn chiar să nu existe aici. Un străin ne pune în față o demnitate pe care nu o știm primi. Și aici vrem să fim unsuroși, șobolănoși, să ne sustragem. În orice țară civilizată ar fi făcut la fel. Nu suntem în stare să privim această echilibrare de rang (iată adevăratul sincronism) și să valorizăm ce avem canonic. Măcar pentru că e canonic. Ni se aruncă mănușa normalității. Și ce constatăm? Că suntem noi ca societate mai prăfuiți decât chiar autorul acela ieșit din modă și aparent prăfuit. Vorbim despre candidați la Nobel, cercetăm liste, vrem să ne sincronizăm prin viol, nu prin merit și nu rezolvăm problemele de fond. O mare de mediocritate ne inundă. Pe ea sunt bărcuțe din Baltagul, acele pagini unde scrie că tuturor li s-a dat ceva, numai românilor nu.

Niciun comentariu: