sâmbătă, 14 septembrie 2013

Pozarea puterii în opoziție

Acum ceva timp, înainte de schimbările politice de la ICR - nu putea România să aibă pur și simplu cultură, trebuia să aibă imagine! - o poetă remarcabilă și o scriitoare remarcată, doamna Doina Uricariu, făcea un fel de campanie electorală foarte virulentă pe  facebook. Aproape că nu știam, chimic vorbind, care sunt valorile ce despart vitriolul englezesc de cerneală, de pixelul albastru, ca să rămânem în aceeași tagmă a virulenței iconoclaste. Nu pot să nu amintesc că la început demersurile dumneaei îmi păreau curajoase și simpatice: un om care vrea să schimbe ceva. Un om care luptă cu sistemul. E adevărat, pe facebook, pe un teren de luptă iluzoriu, cu revoluții bine temperate, cu baraje curate conduse de unde trebuie de oameni care au învățat manipularea ca pe tatăl nostru și care, în parte, au creat-o. Apoi s-au schimbat conducerile ICR, au venit niște catifelați ai revoluțiilor atât de subtile încât tehnica dialogului li se pare o onoare, nu un mod de lucru într-o cultură pe care ar trebui să o slujească. Niciodată nu voi prefera un funcționar unui scriitor, oricât de slab ar fi acel scriitor. Desigur, asta neînsemnâd că urc pe un piedestal meseria de scriitor și o fac intangibilă. O echilibrez, doar, spre normalitate. Apoi, virulența s-a temperat. New York are parcuri frumoase. Unde să mai punem faptul că diferența de fus orar sabotează în timp real culmea categoriei dătătorilor de like-uri români? Una peste alta, liniște, un calm care arată treabă multă, că se fac multe, că e de lucru. Foarte corect. Este de lucru. De ceva timp, doamna Doina Uricariu prezintă în acest carusel care e facebook (carte-carusel, cu fețe!) activitatea sa foileton, cu un aer justificativ și mereu moralizator. Aspru moralizator, exact ca o carte de bună purtare. Doamna ne educă pe bani publici. Având în vedere că în istorie moralizatorii au cam fost niște particulari și, din acea poziție, acuzatori, întreb: de ce acest aer de perpetuă opoziție la un om aflat la putere? Înțeleg parlamentarismul foarte bine, chiar și dacă îl altoiesc pe cultură. Ce nu înțeleg e tehnica puterii de a poza în opoziție.
 
E o formă de natură sau o formă de cultură? E, desigur, o formă de cultură după cum și fotografia e una. E, desigur, o formă de natură după cum New York are parcuri frumoase. Între cele două încape morala, morala, morala ghețarului. Și nicio gură de aer.

Niciun comentariu: