duminică, 15 septembrie 2013

Niciun student la cursuri

O soluție, de inspirație franceză, ar fi exact asta: să nu intre niciun student (la stat) la cursuri până ce nu e retras definitiv, fără drept de apel, proiectul Roșia Montană. În fața facultăților, poate, civilizat, pașnic - protestele astea sunt cu adevărat mișcări de bun-simț. Am vedea cu cine încep ei anul universitar. Ar fi o lașitate să ai posibilitatea asta în mână și să nu o folosești. Tu vei citi pripealele lui Filotei și afară vor începe furtul aurului și distrugerea naturii. Sau vei învăța dreptul roman, al acelora care au dus și ei aur, dar fără cianuri etc.... etc.
 
Uneori e de făcut cultură, alteori e de ieșit în stradă pentru proteste. Nimeni, ca studenți, ca oameni de cultură, nu ne va justifica autismul, pentru că e de nejustificat. Atunci au fost golanii, acum vor fi goldanii.

Niciun comentariu: