sâmbătă, 31 august 2013

Aur de resemnare

O greșeală istorică ce se petrece în zilele noastre: a trecut de Guvern proiectul Roșia Montană și se îndreaptă spre Parlament. E grav, e de netolerat. O fărâmă, un dinte de aur al demnității noastre naționale mai există. Nu facem nimic pentru a-l proteja. Din contră. Trăim de zeci de ani cu nostalgia legitimă a aurului care trebuie să ni se întoarcă de la ruși. Cum vom trăi în conștiința faptului că mai mult aur vom fi dat noi decât ne vor fi luat alții, mai ales în contextul siguranței internaționale de azi? Nu mă aștept ca oamenii de cultură să facă ceva, suntem prea lași și nu e de bonton afilierea la nimic. Cultural, România e încățelită în politruci, îi vedem, comozi și tandri pe la diverse Institute și știm că ei sunt numai vârful aisbergului.


Oamenii ne pleacă,
Aurul ne pleacă.

La cum ne alungăm oamenii, studenții, prin Spanii, Italii etc., la cum nu facem nimic pentru cetățenii noștri astfel încât cei care pot își iau cetățenia maghiară, cedarea (căci despre o cedare pare a fi vorba, în fața neputinței!) aurului de la Roșia Montană e echivalentul cedării Basarabiei fără niciun cartuș tras. Desigur, acum ar fi trebuit tras diplomatic, nu întors prin comision. Situațiile sunt omoloage, măcar dintr-un punct de vedere, al pământului, al bogățiilor lui. Pe oameni oricum îi vânturăm prin toată Europa - e un exod nu obligat ci determinat, o deportare soft -, mai rămâne pământul să intre în discuție. Roșia Montană e Basarabia noastră subpământeană (și supra-) și o cedăm a doua oară. Fără niciun cartuș de inteligență. Fără recul de regret.


Mă uit la Armata Română,
Mă uit la Biserică,
La Academie,
La oameni.


Trăim cu sânge de la ONG-uri și cu puls de la un stimulator cardiac pe bază de like-uri în facebook. Măcar acolo se poate face agricultură, măcar acolo nu se poate da aur.
Singurul aur de resemnare care ne mai rămâne e-n versul:
Nu-nvie morții - e-n zadar, copile!

Niciun comentariu: