marți, 25 iunie 2013

O mică monografie Răzvan Ducan





            Răzvan Ducan ( n.1957)

Am trăit toată viaţa pe un vârf de creion

Am trăit toată viaţa pe un vârf de creion al dracului de bine ascuţit.
Intenţionat, spun eu, ascuţit bine,
să n-am loc prea mult de-a stânga timpului,
să n-am prea mult loc de-a dreapta spaţiului.
Ăsta da confort, mi-am zis.
Când mă întorceam pe partea dreaptă, timpul din stânga mea şi spaţiul din partea
cealaltă se întorceau deodată cu mine.
Când mă întorceam pe partea stângă, timpul din stânga mea şi spaţiul din
dreapta se întorceau, aşijderea, mişcaţi, parcă, de un resort invizibil.
Eram asemeni copiilor de pe plaja, din tabăra de vară de la Năvodari,
unde, bronzul mării îl primeam cu porţia la un simplu fluier de profesor de sport.
Şi nici nu mi-am dat seama.
Şi nici nu mi-am dat seama că nu-mi dau seama.
Am fost barză fără să ştiu. Pe un stâlp minuscul de grafit.
Deşi două picioare aveam, stăteam în unul.
Şi poate nici pe acesta.
Ce e mai trist e faptul că nu mi-am dat seama de asta decât târziu
când tolănit pe spate în iarba înaltă a verii,
deşi încercam, nu puteam atinge stelele cu mâna, coapte fiind.
Doar cu cuvântul îmi era permis să le ating.
Şi tot acolo am văzut stele căzând în ape şi nu mi-am putut sufleca mâneca să le
caut pe lângă rădăcinile apelor, asemeni căutărilor păstrăvilor curcubeu.
Şi tot doar cu cuvântul îmi era permis să le prind.
Nu ştiu de unde atâta vehemenţă la Dumnezeu de-a ascuţi atât de bine creionul,
încât de-a stânga timpului şi de-a dreapta spaţiului meu
doar cuvântul, spaţii largi, să-mi trăiască.
Se poate să fie un mod de-a mă trăi.
Sau poate nu.
Eu am fost?
Eu nici nu am fost.
Am trăit oare acolo?
Cine va mai fi mâine interesat cum s-a visat de-a stânga timpului şi de-a dreapta
spaţiului pe la zecimala a noua, după zero, cum am fost,
pe un vârf de creion ascuţit excesiv ?!
Cineva, totuşi, sau poate nimeni.
Iluzie convertită-n speranţă!

Niciun comentariu: