luni, 25 martie 2013

Muzică de Salon, Paris, 2013

Are loc, în aceste zile, Salonul de carte de la Paris, cu România vioara întâi, ca țară invitată și Barcelona, oraș invitat.

Am fost. Am văzut. Am luat parte.

Impresia pe care a făcut-o standul României a fost una onorabilă, poate chiar mai mult decât atât.
 -  cu carte bună (chiar dacă lipsea poezia tânără sau, dacă exista, exista mai mult accidental)
                          (chiar dacă, cu mici excepții, lipseau traduceri din literatura clasică)
 -  cu ediții bune, importante, variate.
 - cu discuții și conferințe interesante (și dacă te enervează ceva devine interesant, de pildă conferința lui Lucian Boia despre evreimea interbelică, de bun simț, dar cu accente pline de inflamare deloc echilibrată istoric ale doamnei conducător de conferință, francez, - nu i-am reținut numele.
 - fără, în sfârșit, cu excepția unui raft minuscul cu filme contemporane, în care subiectul e implicit, perfect justificat, cărți despre comunism & Co.
 - cu un decor de bun-simț, un arbore roșu de lemn, o căsuță românească și un scris cu litere în font popular, à la Blouse roumaine.

În ciuda zoaielor politice care curg în țară (de ambele părți) - efectiv mi-au dat lacrimile zilele trecute văzând pagini în ziarele bucureștene, pe două coloane, cu cei ce s-au dezis de ICR și cu cei care nu.

Din anii 50 și, apoi, de la Revoluție încoace parcă nu s-au separat apele (câtă apă mai conține acest noroi abia dacă mai știm) atât de evident, de brutal ca acum, de simplificat prostește pentru a învrăjbi, de către oameni inteligenți și care nu numai că știu că manipulează, dar care chiar și-au propus să facă asta.

De la generali, pe ecrane și în presă, și până la copii de mingi, pe facebook și în media acestea ca ness-ul, torni unde te întreabă facebook la ce te gândești? și efectul e produs, căci fâsâie prin like-urile altora, impulsiv, instinctiv, cu impuls de cuțitar, de purtător de șiș. Revoluționari și reacționari. Se întoarce cuplul acesta de cuvinte și ne înfiază nemeritat.



Cărtărescu și Pleșu au preferat să nu participe. Un gest anormal din partea lor. La orice echipă joci, când ești convocat la națională, te prezinți. Aici, simplificând în nota care se poartă în România, chiar e vorba despre națională, nu e vorba nici despre ICR, nici despre Marga, nici despre Ponta. Nu numai acești autori ar fi trebuit să participe, ci și Patapievici, dând dovadă de fair-play la nivel înalt și trecând peste găști. Neparticipând, creditează ideea că nu au venit fiindcă li s-a luat jucăria - deși nu sunt dintre cei care cred că (doar) prin jucărie au ajuns ei autori, ci, unii chiar prin foarte mare talent, unul, cel puțin, prin geniu. Dar, post hoc ergo propter hoc, în linia simplistă în care se poartă, arată asta. Cu un plus de evidență.

Am reușit să observ senin tot furnicarul literar de la salon, neimplicat fiind în nicio tabără. Și, mai mult, ca un om pentru care literatura română a rămas o amintire frumoasă. Dinescu a gătit ceva, dar nu, nimic la proțap și, în orice caz, nu cu foc de cărți.



________________________
Foto 3. Luca Niculescu

Niciun comentariu: