joi, 25 octombrie 2012

O întrebare

Regele Mihai, cu numărul 91 pe tricou, e un jucător simbolic și important. În București i s-a dezvelit un bust. Nu asta e grav, busturile nu mai reprezintă oameni de neatins, ci doar oameni mari, care au făcut ceva, cu bunele și relele lor. Care au marcat. Faptul care mi se pare a fi de o intertextualitate crâncenă și bizară, de un suprarealism, aici nepotrivit, e că a fost invitată chiar Majestatea Sa să dezvelească bustul. Personal am asemănat momentul cu două întâmplări.
 
Când Ceaușescu primea sceptrul fără să i se pară nimic bizar în asta. Și primul care a sesizat a fost chiar Dali.
Când, în copilărie, ocupându-mă de numismatică, am obținut niște rarități. Niște monede false cu chipul lui Carol al II-lea. Falsurile aveau mai mare căutare decât originalele de argint, fiind dintr-un cupru prost, poleit. Frecai puțin moneda și răsărea roșul din semafor.
 
Și în gestul ăsta de a accepta să îți dezvelești propria statuie e ceva nefiresc. Nu fals, fals e prea mult spus. E doar nefiresc după o viață în care ai gustat trist exilul și ai fost învins de propriul destin. Și mai ales când ai ales decența cea mai frumoasă, firescul pe care un nobil trebuie să îl aibă.
 
Când oricum ești istorie și, slavă Domnului, te mai poți bucura de lumina vieții,
de ce ai fi P.R.-ul tău spre trecut?

Un comentariu:

Anonim spunea...

Totul e cu dus-intors. Mai minunat era ca chiar el sa-si fi cioplit statuia.