joi, 4 octombrie 2012

Carte poștală/ doi

Chestia e că aici intoxicarea e cu altceva, cu un fel de tonus de posibilități. Ca lumina și roua care se  rostogolesc pe jambon, pe grăsimea inimă a animalului mort pe care îl ai în farfurie. Bec de 100.

Indirect spus, e un om cu care nu m-am văzut zece ani, nu ne-am vorbit, dar nu ne-am urât. Nu ne-am așteptat. Am zis să îmbătrânim frumos, cu pieptănătura curată. Ne-am întâlnit întâmplător pe stradă și gheața s-a spart. Numai când l-am citit pe Thibaudet am mai simțit asta în toate fibrele. Un surâs forțat și labil dar oarecum sincer. Toată lumea noastră e între sinceritate și scherzo. E atât de rece acolo că pui carnea.

Nu, nu plouă afară, sunt numai tinerii care iau notițe direct pe laptop și scriu repede niște cursuri ale lumii și ale lor. Așa se justifică diacriticele, atributele poche ale une firi labile cu rozariu de hamburgeri la mâna dreată, cu ceas de ceapă la stânga.

Niciun comentariu: