miercuri, 19 septembrie 2012

Carte poștală / unu


Sunt departe de România de aproape o lună și acest mariaj la distanță e unul perfect: nu te sufocă nimeni, poți să respiri. Ai privatizat aerul, copile.

A fost trimisă undeva o pâine particulară să crească. În acest timp în țară mor poeți, mor generații întregi, mor transe în care ai căzut învățând poezie. Auzi că s-a mai murit cum auzi castanele în foc pe care nu le iei cu mâna ta: simplu, fiindcă trebuie să scrii.

Dan Sociu îmi dă dreptate peste timp prin atitudinea sa cu noua carte apărută la cdpl, indirect, în ceea ce privește prăbușitele edituri mari, ca sânii lăsați. În 2007 țin minte cum îl votam și eu la un colocviu pe la Cluj ca fiind cel mai popular. Oficioasă joacă. Ai privatizat aerul, copile.

Poate sunt bine, poate sunt rău, ce vă pasă, nimeni nu mă iubește în afară de un buchet de oameni(vinul, apa), dar sunt fericit în viața mea de aici când încep ziua cu o cafea etiopiană sau cu un sirop de cassis, apoi scriu poezie, fac literatură și teatru. Mă întâlnesc pe stradă cu poemul lui Nichita, Președintele Baudelaire și îl rog dacă mai trece prin România să îmi aducă și mie paltonul, căci va fi frig aici.

Baudelaire nu ia Atlassibul niciodată.
Nici W!zz air-ul.
El se pune pe stick și ajunge unde vrea.

Nu mai am nici timbre, nici clei. Caut o javră să-i iau oasele să i le fac lipici. De un om mi-e milă. Din simplul motiv că nu.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Mi-e dor de tine DARIE! Romaniei ii este dor de tine! Intoarce-te

Darie Ducan spunea...

Bună ziua,

Cine sunteți?