marți, 21 august 2012

Democraţia excremenţială

După chinuri şi războaie, după un circ al amânării, al schimbării amânării etc., după duşul de umori al unei societăţi întregi şi al unei Europe care ne-a făcut debara cu voia noastră, Curtea Constituţională a decis o abjecţie fără seamăn în perioada de-i zice contemporană, că cică se-ntâmplă deodată cu noi. Fiecare om care a mers la referendum a fost degeaba: statul i-a tras ţeapă. Nu e vorba numai despre cei care au vrut demiterea derbedeului, ci şi despre cei care l-au susţinut. Că s-a cocoţat iar în scaunul puterii nu înseamnă că e o victorie a celor zece-unsprezece procente de suspinători după el întrucât calculul se face numai în relaţie, procentual, ci e o victorie a pragului de care s-a lovit Goe. Fără pragul geamului prin care să-i scape pălăria, Goe e nul, deci şi proza care-l conţine. Trăim într-o proză coruptă de ani de zile în România, acum suntem la apogeu. Răbdăm, ca la viol, un adevărat orgasm al corupţiei, excitaţi sadic şi tabloid la pielea portofelului întors, o adevărată şaradă a lipsei de drept. Democraţia acestui stat e una de tip excremenţial, ce mai rămâne, pe unde se scot caricaturile puse să judece, uşa din dos. Adevărul e că, deşi nu ne place şi am votat în consecinţă, suntem obligaţi să acceptăm că pe aici, prin est, e cu tătuc. Mai suntem toţuşi câţiva cărora nu ne place cu tătuc. Vor urma disidenţe îndreptăţite şi mătăsuri feroce, lăudaci greţoşi - cel mai greţos mi se pare Andrei Pleşu pentru că e şi cel mai talentat - va urma un lung chin pentru foarte mulţi oameni din această ţară cărora nu le mai rămâne decât să îşi ia graniţele-n spate, ca pe schiuri, şi să se care cât mai departe cu putinţă, până dau de lumina unei Grecii optice şi ideale. Medici, profesori, artişti, invitaţi să rânescă cururi de moşnegi în vest, trimişi de o haită ineptă de politruci ecveştri. Numai că, din cal, ei sunt baliga. A calului troian în care se ascund inteligenţele politice- "inteligenţa adevărată nu are nevoie de viclenie." -. Ei au viclenia ca principiu generator, hoţia ca puls şi şmenul ca mamă. Pe aici e cu tătuc. Au mizat că opt milioane de oameni, şi numărul lor va creşte!, nu vor avea unde să iasă în stradă uniţi, dispersarea lor în ţară nu contează, focarele se pot ţine sub control. Problema e de viaţă concretă, dar şi de imagine, şi nu că leul devine deodată erect, ci pur şi simplu pentru că am ajuns în rigolele democraţiei, unde miroase a pute. Şi acest fapt ne face insulari de-a dreptul (singurul drept pe care îl mai avem e strict sintagmatic, "de-a"), incomunicabili. Mai contează asta după ce primim sugestii externe cu valoare de directive şi după ce le şi luăm în calcul  mimând poziţia Gânditorului de la Hamangia? Prea puţin. Şi doar cât să mai simţim că existăm şi altfel decât ca elemente numerice. Pe aici e cu tătuc, democraţia e urmarea, nu faptul generator, nu masa din Nunta mută, ci cufureala practică, într-un kantianism dâmboviţean, acreditat, validat prin toată delăsarea noastră, prin tot spleenul funciar. Izbăvitor?Identitar? Greţos. Jenant. Traian Băsescu se întoarce la Cotroceni. Plin, de sus până jos, de cec în alb ca de salinitatea unor flegme.

Niciun comentariu: