duminică, 8 iulie 2012

Semn de viaţă

De vreo două zile încerc să scriu un editorial despre mizeria în care ne bălăcim. Nu pot ce e foarte uşor. Las cioturi de text şi nu le raiau niciodată. E prima dată când îmi binecuvântez blocajul (şi cumva mi-l induc). E bine că nu îmi mai pătez stilul cu Băsescu şi Ponta( totuşi Antonescu e cel mai carismatic şi, deşi nu sunt un om de dreapta, am o stimă particulară pentru el!). Numai prin poezie, teatru şi proză pot respira şi e cel mai bine aşa. Probabil mulţi se întreabă de ce nu mai scriu texte de opinie publică. Tocmai de aia, nu merită nominalizări aceşti indivizi. Îmi mut câmpul de luptă în alte texte, unde realitatea ţâşneşte orchestral, în teatru (citiţi Republica...), în alte forme. Nu fiindcă m-aş mânji, nu fiindcă îmi fac duşmani, ci pentru că nu mă reprezintă niciunul. Poetul gării de nord e preşedintele meu.

Niciun comentariu: