duminică, 15 ianuarie 2012

Un interviu pentru revista Hyperion






1. Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?

Dacă vă referiţi la biografismul din literatură şi la literaritatea/literaturitatea vieţii, da, joacă un rol fundamental. Eu locuiesc mai mult pe cartilagiile dintre ele. Uneori ajung să simt că destinul e mult mai important decât opţiunea în ceea ce priveşte literatura mea. Opţiunea contează numai dacă e subdivizionară destinului. Dacă e în afara lui devine stilistică. Opţiunea e o opinie. Anticii opuneau opiniei adevărul. Dar adevărul personal nu e morga aia acrită şi fixă, intangibilă, „nemurirea sufletului”, sintagmă devenită groaznică!, ci e faptul că ştii cine eşti şi cine vei fi. E cam greu să fii foarte radical câtă vreme eşti în curs de scriere a unei opere, câtă vreme eşti prinsul ei, dar nu pot să nu mă leg de întrebarea dumneavostră la modul literal: ce rol au jucat( joacă) acestea în viaţa mea? E un joc, o joacă. Sau nu e. Spirt, de exemplu, cartea mea, nici nu mai ştiu dacă e un exerciţiu de opţiune sau unul de destin. S-a epuizat cartea, în Facultatea de Litere m-a oprit cineva şi m-a rugat jenată să îi scriu o dedicaţie pe o copie xerox a întregului volum. Lucrul acesta mi-a înmuiat picioarele ca eroilor dostoievskieni, umiliţi şi obidiţi. Nu am înţeles nici până astăzi dacă originalul e opţiunea şi/sau copia xerox e destinul sau invers.

2. Istoria literaturii consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment? Vorbiţi-ne câte ceva despre primele încercări literare.

Oficial, prima carte a mea, Funingine pe rană, a apărut în 2003. Aveam 15 ani. Publicasem în presă înainte şi în câteva antologii care acum mai au doar o relevanţă de document. Această carte nu îmi mai place şi nu mă mai reprezintă pe mine, cel de acum, de la 23 de ani, dar pentru un debut la 15 ani consider că e mai mult decât onorabilă. Versuri cam eseniene în faţa cărora surâd ca un îmbatrânit la masa de scris ce mă aflu. Desigur, dacă nu aş fi evoluat nu aş fi putut vorbi despre această primă carte cu o detaşare străvezie. Din ce scriam atunci puteau sta în carte la fel de bine cu totul alte poezii, nu neapărat acestea. Cam aşa stau lucrurile, rezumativ, despre prima mea carte. O lansasem în oraşul meu natal, Târnăveni, şi erau sute de oameni în sală. Acesta e, de fapt, debutul, amintirea acelei săli. Şi încercarea mea de a nu uita oamenii de acolo, dintre care unii acum sunt morţi, foşti profesori,colegi care s-au risipit etc.


3. Care a fost drumul până la prima carte ?

Nu a fost niciun drum, a apărut pur şi simplu aproape inconştient. Ştiu drumul de după lansarea ei. M-am trezit ca după nuntă într-o cameră plină de flori şi m-am apucat să cheltui banii boem. Şi îmi lăsasem plete într-un liceu în care acest lucru era pasibil de puşcărie.


4. Ce personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?

Aş putea spune că m-au influenţat, şi de acest fapt mi-am dat seama abia mai târziu, mai mult oameni fără legătură cu literatura. Bunicul meu, Ioan Tarţa, de exemplu, un om extraordinar tocmai prin faptul că suntem diferiţi şi totuşi foarte asemănători. El m-a influenţat. Literar vorbind nu am avut modele, ci am avut prieteni, am avut şi am prieteni, şi mă străduiesc să îi privesc prin literatura lor. Nici acum nu am modele deşi preţuiesc mulţi scriitori din diferite generaţii. Lucrul interesant e tocmai acesta : viaţa face literatura, dar viaţa o şi influenţează, mai mult decât literatura altuia. În această nuanţă e, poate, ADN-ul.

5. Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o mare problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs., raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?

Acum câţiva ani credeam în politică şi aspiram la a face ceva în acest domeniu, până când m-am dumirit cum stau lucrurile în ţara noastră, care nu are politică, ci numai un cuantum de sosuri subterane în eterna căutare a unei fripturi. Friptura în sânge nu e totuna cu scrisul cu sânge, aşa că pe prima le-o las altora. Cred că raportul nu trebuie să fie unul de egalitate. Cred că scriitorul impune regula, nu cititorul. Bine, dacă vrei să fii Pavel Coruţ, scrii despre gogoşari şi te bucuri de o decenţă a omului care nu face rău. Iar dacă tu impui regula, să considerăm că termenul cetăţean se identifică şi cu acela de cititor !poţi trasa tu o opinie la care să subscrie mai mulţi. Oricum, a fi lider de opinie nu mai e demult un lucru cu care să se mândrească scriitorul român, cu câteva excepţii. Probabil, vorba lui Ionescu, viitorul (adevărul) e-n ouă. Cât priveşte relaţia scriitorului cu puterea, suntem prea bizantini ca să avem buze pentru acest subiect. Avem doar practică.

6. Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura română contemporană?

Din sala motoarelor nu se prea vede cerul. Pare onorabilă dar încă prea preocupată de anexele ei gospodăreşti, uneori, din păcate, mai mult decât de centrul de greutate. Un fapt din ultimul timp, care îmi confirmă ce mă obosesc de mulţi ani să spun, e acela că autorii dau valoare unei edituri, iar nu editura, în sine, fiindcă e mare, scrie traseul semnatarilor prin literatură. De altfel, răsfoind de curând o carte de cronici despre debuturile altora, a lui Al. Piru, mi-am dat seama că mai mult de jumătate dintre cei existenţi acolo, vorba tatălui meu, la insectar, sunt astăzi nişte iluştri anonimi, cu toate marile edituri care le scoteau cărţile. Generaţia 2000, promoţia aceasta nou apărută a ei, şi-a dat seama de acest fapt. E un semn de maturizare la care nu mă aşteptam şi care mă bucură nespus. Totuşi, nu mă bucur ca şi când ar înceta să mai conteze ştaiful în lumea literară - oameni complicaţi !- ci normalitatea unei literaturi bine scrise, dincolo de gusturi şi curente. Nu e bine niciodată să te bucuri de ceva ce fac scriitorii.

7. Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit „program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?...Pe când o nouă carte?...

Problema timpului de creaţie e ceva mai complicată. E ca şi când ai munci să obţii puncte, prezenţe, e vorba despre un timp pe care oficial nu îl ai, trebuie să îl inventezi, să iei din orele de somn ca să scrii, treaba ta cum, dar să scrii. Lipsa timpului nu e o scuză. Cât priveşte un program, da, el există, mai mult sau mai puţin conştient, cu abaterile de rigoare, nu de puţine ori ele esenţiale în scrierea celor mai bune cărţi. Dar niciodată nu există o reţetă şi cred că tocmai acest lucru mă face să nu renunţ la scris, faptul că de fiecare dată e altfel. Cărţile la care lucrez în ultimul timp ţin de proză. Dar şi de poezie şi de dramaturgia mea, lucrez la mai multe în acelaşi timp şi, la un moment dat, una simte că trebuie să facă un pas înainte. Cărţi noi vor apărea în acest an, 2012, de teatru şi de poezie.

Faculataiv :
7 + UNU. În contextul celor afirmate, pentru a avea un dialog mai direct cu cititorii noştri, selectaţi din opera dvs. un text care, în linii mari, generale, să vă reprezinte. Vă mulţumesc pentru înţelegere.

Nu ştiu ce text aş putea selecta, dar îmi rog cititorii să caute ei un text care le place din cărţile mele. E foarte important ca ele să ajungă la ei. Dacă Ion Barbu acuza o parte a literaturii timpului său că face „poezie leneşă”, astăzi există şi o receptare leneşă de poezie. Mulţi cititori se mulţumesc cu ce găsesc pe internet dintr-un poet. Acolo sunt doar schijele unei personalităţi literare. A te baza pe poeziile unui autor citite pe diferite saituri sau bloguri e exact situaţia de a merge în supermarket la raionul de mezeluri şi a gusta din bucăţelele puse spre servire şi aia ţi-ar fi toată masa. E jenant şi fals critic. Din păcate şi unii tineri foarte bine mobilaţi cultural se rezumă la această mică ciupeală.




Interviu realizat de Petruţ Pârvescu

2 comentarii:

Anonim spunea...

@darie da-mi nr. tau de telefon. sunt colega de camera a irinei.

Darie Ducan spunea...

Dă un semn prin e-mail.