sâmbătă, 29 octombrie 2011

Trei surori, de A.P. Cehov

Piesa Trei surori, de A.P. Cehov, a fost pusă în scenă în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, la Bucureşti, cu Teatrul Naţional din Budapesta, în limba maghiară. Regia, semnată de Andrei Şerban, nu a fost una dintre capodoperele sale regizorale dar nici un eşec de răsunet.


Senzaţia cea mai persistentă a spectacolului, văzut prin lentila regiei sale, e că Andrei Şerban a punctat prin cu totul alţi tropi spectacolul decât în direcţia trasată de Cehov. Fără mici picanterii stilistice, greu observabile, - pentru societatea petersburgheză acestea vor fi fost picanterii - , spectacolul ar fi fost o lungă tristeţe numită comedie.


Specificitatea lui Cehov s-a diluat râmânând diluarea ca bioritm al subiectului şi expresiei. Folosirea unor păpuşi care marchează şi conotează (Mickey Mouse) ne aduc în contemporaneitate, dar ne scot din Cehov. Mizarea pe ruptură e această diluare, observabilă în detalii. Muzical şi morfologic, spectacolul a reuşit să pară rudimentar dar cu insule de sublim.


Interpretarea actorilor a fost echilibrată şi fără excese de niciun fel. Partea a doua a spectacolului a mizat mai mult pe o plurifocalizare a mişcării scenice frizând redundanţa şi absurdul. Ştim de la T. S. Eliot că o carte contemporană nouă îl poate influenţa pe Cervantes, dar de aici până la a se simţi fibre de ionescianism în această parte a doua a montării cehoviene ar fi puţin. De nu ar fi bibliografism.






Darie Ducan