marți, 27 septembrie 2011

Scrisoare către Andrei Pleşu

Stimate domnule Pleşu,

Ţin să precizez încă de la început că nu v-am crezut niciodată un conformist. Nu doar de dragul nonconformismului, ci în ideea şi să scap din mână cârma şi lopeţile să-mi scape, evident, dumneavoastră controlând aproape la contrapunct regia echilibrului public pe apă, cât se poate de stimabilă. S-ar putea să nu fi greşit prea mult Engels când vedea în Goethe când un curajos, când un laş comod, conformist epocii sale până la dezamăgire. Cunosc preţuirea dumneavoastră specială pentru Goethe, de aceea îl şi aduc în discuţie. Reacţia pe care aţi avut-o în articolul Psihologia imnului naţional, din Dilema veche, nr. 397, 22-28 septembrie 2011, îmi pare una care vă apropie de Goethe receptat de Engels, nu prin ideologie, ar fi culmea (ar fi?), ci prin atitudine. Toată lumea vede, domnule Pleşu, faptul că imnul României e unul inactual şi „neeuropean”, că nu e plin de stele galbene şi că drumurile în el duc, spre marele lui provincialism, la Roma, şi nu la Bruxelles. În ce măsură e imnul o biată subtitrare a unui prezent? Cred că în mică măsură. Imnul ar trebui să fie, cum şi este, circularitatea frescei din Ateneu, în care se vede reprezentativitatea totală a unui popor, nu fragmentară. Vă văd minimalist cu voia. Şi nu vă cred. Înţelegeţi foarte bine de ce e riscant ca un imn să fie textual al prezentului, chiar dumneavoastră aruncaţi mănuşa imnurilor precedente, de la regal la socialist. Înţelegeţi foarte bine şi, probabil, pe de o parte, în lipsa unui subiect momentan (deşi imi vine greu să cred, la gândirea dumneavoastră absolut remarcabilă), pe de altă parte solidarizarea cu un fel de conformism mascat în nonconformism, acela care gândeşte să schimbăm imnul, reforma de aici începe, ca şi cum el nu ar fi o consecinţă logică, ci un determinant, vă fac cosmopolit iar această haină vă vine forţat. Aţi avut grijă să contracaraţi ideea unui imn optimist care ar fi de bun augur, n-ar fi, ştim ce face optimismul în imnuri şi câtă repulsie autodistrugătoare poate stârni. Da, imnul e funebru, deşteaptă-te(…) din somnul cel de moarte tocmai la asta se referă. Suntem un popor funebru, poate de aceea ne-au ocolit toate clasicităţile. Ştiţi foarte bine că veselia europeană nu ţine. Acum, când tremură Europa din Grecie-n Germanie, acum când apar intoxicări că Germania ar retipări mărci? Păi nu suntem ca Eugen Barbu care şi-a stricat romanele curajoase la retipărire jucând cartea socialismului atunci când nu i-o mai cerea nimeni? Ştiţi bine că provincialismul tocmai acesta e, nu vetustimea unui text, care se prea poate să nu fie genial literar, nu despre asta vorbim, ci schimbarea lui în funcţie de nutreţul zilnic pe care îl râmăm în troacă. Dumneavoastră invocaţi funcţionalitatea. Mă mir că nu o numiţi de-a dreptul utilitarism. Vă contraziceţi singur. Nu poate exista funcţionalitate pentru ceva ce nu mai e excitant, ci a rămas doar reprezentativ. Reprezentativul e o poietică, nu o finalitate, de altfel finalitate nici nu există. Să nu îmi spuneţi că o doriţi, pentru că v-aţi contrazice a doua oară. Când reformele sociale şi ale aparatului de stat rămân doar lexicale e foarte comod să vrem schimbarea lexicală a imnului. E foarte comod. Într-o ţară ca Franţa, acest lucru ar fi într-adevăr îndrăzneţ şi nonconformist. La noi aparenta luptă cu închistările e o comoditate. Cred că aici se impune aparenta comoditate în faţa falsului curaj. Nu întâmplător aţi ales pentru acest articol un titlu banal. Problema e una destul de banală dar gravă. Vi se pare corect să fim oripilaţi ca un novice în faţa unor cuvinte ca „plăgi fatale”, „viclene uneltiri” etc., cuvinte pe care le numiţi „orori”? Nu cred puritanul în care pozaţi. Vă şi imaginez citind Duduca Mamuca la umbra cuvântului „orori”. Dumneavoastră spuneţi, interogativ :”Ei bine, vrem cu adevărat ca dispoziţia fiecărei zile a copiilor noştri să stea sub semnul acestei depresii naţionale?” şi, când aruncaţi copiii la înaintare sunteţi, cu tot respectul v-o spun, ca o muiere care mizează pe afecţiune numai fiindcă a născut. Cu tot respectul şi pentru ea, destule miliarde au făcut-o. Vă ascundeţi sub această comoditate dulceagă, vă ascundeţi în spatele acestei întrebări care ştiţi că nu îşi are rostul. Ciudat e că unele întrebări descalifică mai mult decât răspunsurile. Dar cred că e o greşeală şi această întrebare nu e a lui Andrei Pleşu ci a unui ziarist oarecare, optimist din fire. Realizez foarte bine cât de în ton sunteţi cu umorile prezidenţiale prin această declaraţie, fină, lexicală, noncombativă. Deşi v-aţi disociat de actul murdar al preşedintelui Băsescu, suliţaş imberb la rege, nu pot să nu remarc, distinse domnule Pleşu, că de fapt inactualitatea imnului vine de la paralela sa de context, monarhia. Nu afirmaţi că sunteţi atiregalist, lăsaţi să se înţeleagă chiar inversul, poate, dar nuanţaţi poza prin isonuri reformatoare. Avem un Goethe. Se aşteaptă Faust. Ciudat lucru numai, există traduceri în alte limbi înainte chiar de a fi fost scris în limba originară.

Cu respect incomod,
Darie Ducan




4 comentarii:

Anonim spunea...

Un articol excepţional. Aş fi preferat publicat şi într-o revistă (sau ziar).

Darie Ducan spunea...

Anonim,

O să scriu şi despre asta curând. Habar nu avem cât de puţină lume, în afară de 2-3 ziare de cultură, citeşte, de fapt, presa literară pe hârtie. Un argument e că e varză. Voi nuanţa într-un articol. Curând. Aici are o vizibilitate cât de cât mai directă.

deaduralex spunea...

o întrebare de om fără pretenții de rafinament ori de pricepere epistolară.

trecând peste caracterul său formal, de însemn național, un imn este un simbol cultural, un vehicul pentru valori.
printr-un astfel de simbol li se transmite indivizilor ce e bine și ce e rău, ce se așteaptă de la ei.
iar imnul actual a fost ales nu acum, ci la revoluție, adică într-un moment de schimbare crucială.

considerați că valorile transmise prin acest imn au susținut acea schimbare radicală?
sau, cel puțin, au fost compatibile cu valorile actuale ale Occidentului european?
au îndreptat România încotro era nevoie?

Darie Ducan spunea...

Deaduralex,

Nu ştiu să răspund la această întrebare.