luni, 8 august 2011

Bref despre natura contemporană

Au trecut aproape zece ani de când cumva ca o floare de tei a explodat întâi aprilie planetar. Încă i se simte mirosul ca atunci când răscoleşti fânul după ceva vreme de limpezire biografică. Mai cureţi turnuri, mai aduni moloz şi mai întăreşti în cinismul tău de stat sentimentul american ca într-o medievalitate în care luptătorii îşi căleau săbiile în lacrimile învinşilor, după ce le desărau.



Laşi zgarda timpului mai moale, să nu se simtă, manipulezi prin blândeţe şi printr-un democratizator cu forţa. Instrumentele de tortură sunt astăzi atât de soft că tu, ca animal mare, n-ai nicio vină şi de fapt vrei să foloseşti ditamai petrolul ca să speli parchetul din şcolile sărace ale lumii amânate( nu spun a treia, ca să nu te citez!). Mult bine planetar. Te apuci de lucru manual, coşi, ţeşi, mult traforaj de zgârie-nori, apoi acuzi şi faci acţiuni pe care le maschezi reacţii, dimocrăsi, dimocrăsi, vizite, programe, vămi, motiv să nu dai vize tuturor buzoşilor cărora le-ai dat dimocrăsi cu forţa, să pui corset peste planetă, să o faci lunguiaţă.


Apoi să prinzi terorelul cu turban, era pe când nu s-a zărit, azi îl vedem şi nu e, să îl arunci în mare, să nu-i faci tu măcar o poză de facebook sau hi5- sângele e senzaţie! - să n-ai film în aparat taman atunci! Ştim de pe facebook că ce e wall ca wall-ul trece şi că ne curăţă marea de terorică, mai uităm şi noi, mai dăm un like ceva, sărăm piperăm cu un premiu pentru pace, revitalizăm sângele american cu puţină culoare exact cum în Ciuleandra orăşenii îşi luau ţărănci pentru hârjoană să li se înzdrăvenească leucocitele, minţim ca formă de atmosferă.


După ce terorelului i se dă add de către rechini, ce să vezi, cei ce l-au omorât sunt ei înşişi omorâţi de localnici, probabil cu praştii sau cu apă fiartă. Nu mai e nimeni să dovedească nimic. E morţi pauperii. N-avem decât să căutăm dovezile în rechini, ca pe Spânu'. Aici cuvântul rechin îşi suprapune sensurile propriu şi figurat exact ca palmele după ce ai scuipat în ele şi te apuci să numeri valută, barili. Pune barilu' la jartieră, dă din buric, ţărişoară-haină-de-casă, cotieră şi genuncheră! Iar tu, planetă, dă un search pe rechin, că s-a-nfundat povestea.


A trecut Obama pe literaturi grele, joyceene. Se complică treburile, basmul începe să devină caragialesc. Se răsuflă. Dar nu-i nimic, există programe de revitalizare, altele. Atunci când trec vitele, chiar dacă civilizatoare, şi dărâmă un gard de sârmă să ajungă dincolo, unde e iarbă, prin gardul dărâmat tu aruncă iarbă, ea creşte. Câtă frunză şi iarbă, câtă ea erau pe aici altădată turbanele. Acum să facem anchete în rechin, deja totul e o problemă internă, de la statul-Dumnezeu am ajuns la veterinari. Îmi amintesc din copilărie de un pomanagiu care tot timpul purta pe el un costum cu două feţe, una neagră, alta albă, mai o nuntă, mai o înmormântare, stomacul e un teatru de război între alb şi negru. După zece ani de banc prost cred că vine râsul. De el mi-e cel mai teamă.



Darie Ducan

4 comentarii:

luna spunea...

Este curajoasă viziunea ta. Sper să nu ţi-o schimbi în timp. Cioran a mâncat căcat.

Darie Ducan spunea...

luna,

A ta e si mai curajoasa. Zici cumva ca Cioran a mancat cacat la batranete cand s-a dezis, nu la tinerete cand credea(fie si gresit) in ce credea? Esti foarte lucida. Hai sa mutam discutia in privat.

luna spunea...

Da, Darie, asta cred. Ai priceput bine. Sigur, pe messenger sau la un telefon.

Carucioare spunea...

@luna ..n-a mancat cioran cacat, asta doar in viziunea ta:))