duminică, 3 iulie 2011

O clipă de şleau

În ultimul timp m-am învârtit în gând şi în faptă pe lângă nişte oameni care s-au dovedit mizerabili şi de care m-am debarasat deşi eram capabil de multe pentru ei. Ce e esenţial în aceste clipe de debarasaj e să reuşeşti să nu devii şi tu jigodie, să te abţii. Se ajunge foarte uşor jigodie când nu eşti, din răzbunare, din dorinţa de a fi chit cu cineva, din orgoliu. Numai o luciditate foarte mare te poate proteja de a fi jigodie şi numai un mare talent. Dacă mă bucur de talentul meu pentru ceva, infinit mai mult decât pentru scrisul meu, e pentru că nu îmi dă orgoliu mărunt, nu mă lasă să fiu jigodie atunci când am în jurul meu jigodii elementare. E ca un drog, e ca o iarbă. Trebuie să îi rezişti. Jigodia e în aer.


D.D.

Niciun comentariu: