vineri, 17 iunie 2011

Formatarea creierului

Credem în general că avem timp pentru toate. Nu de puţine ori mi s-a întâmplat să vreau să recitesc, măcar mascat naiv, o carte a copilăriei mele, o carte cu basme, o carte de poveşti, Micul prinţ, problematică tocmai pentru că nu îşi pierde valabilitatea dacă o citesc adulţii, să scap câteva ceasuri de blocajul din creier pricinuit de încălecarea a câte 5-7 cărţi citite deodată. O carte pură îţi poate formata creierul. Dar problema e că odată cu formatarea creierului piere şi bagajul de determinare a purităţii cu care ai citi. Uneori afectul tocmai dorind să fie pur devine raţiune. Orice depăşire, orice forţare din natural e raţiune. Da şi nu. Chiar şi enervarea dobitocului, a omului grotelor se datorează şi dintr-o minimă conştientizare a complexelor sale.




Aşadar sunt cărţi pe care le-aş citi la gura sobei, cu un soi de alecsandrism jucat, cu un câine de vânătoare cuminţit, lângă mine. Amân şi sunt conştient că nu voi prinde bătrâneţea pentru nimic. Nici pentru dureri nici pentru pensie, nici pentru lectura de plăcere. Nimic nu e de plăcere, totul e din interes. Pe orice carte citită pâlpâie un led numit interes. Nu mă mai pot întoarce de ani buni la lectura naivă. E un mare câştig, dar e şi o mare pierdere. O simt zdravăn. Lectura a ajuns un fel de corupţie, un fel de bârfă irizată a creierului, dialogurile lui Socrate poate de aceea sunt monologuri dialogate, e o opoziţie tocmai la sine şi o desăvârşire a logicii acolo. Această corupţie o numim acum puritate, barbaria e purismul de a nu citi nimic. Dar în această puritate refolclorizăm, inventăm cartea audio, scoatem CD-uri de poezie fără să mai ţinem cont de aspectul grafic care contează într-un poem.




Nu va fi timp niciodată pentru acele cărţi pure de care ne e dor, nici după moarte cred că nu vom găsi. Credem că moartea e pură, e lină, e fără linie epică? Nici pe departe, acolo nu mai suntem actanţi ci referenţi ai polemicii viermilor, suntem subiect de anchetă, acolo devenim cu adevărat livreşti. Don Quijote cel adevărat. Dar acest lucru nu se întâmplă numai cu cărţile, ci şi cu viaţa, cu relaţiile interpersonale. Ne întâlnim cu cineva, ipocrizia e fardul suprem, schimbăm două vorbe despre vreme ca să ne ocolim- ce literatură e aia pe care o zădărniceşti cu o umbrelă?, discutând pe internet ca proştii ajunşi dependenţi, prin ferestre micuţe, silnice. Ce e trist e că nici măcar atâta imprevizibil fir epic nu avem în aceste ferestre încât să vină un copil cu praştia şi să ni le spargă!




Avem atât de puţin timp şi nu conştientizăm că între gimnaziu şi ladă e numai grosimea diplomei şi a bonului de pensie. Literele sunt în relief şi se intercalează şi ne blochează plămânii la mijloc. Cum să mai respiri astfel? Nu e timp de nimic în viitor dacă nu e acum. Nici de trăit, nici de iubit, nici de scris. Până nu devenim livreşti de tot, până nu o să devină merele citate şi sfârcurile iubitei nişte biete şi triste note de subsol. Amânăm prea mult ce de fapt e evident. Şi chiar aşa se va întâmpla, exact cum se întâmplă cu cărţile acelea pentru care pândeşti un răgaz şi îl idealizezi. Nu va veni niciodată. Când vrei să citeşti Andersen te trezeşti cu Chomsky, dacă visezi la Fraţii Grimm te boicotează Derrida şi altă gumă de mestecat ronţăită de fetele culte dar fără viaţă.




Nu e timp pentru nimic, e foarte puţin, nici nu ne dăm seama ce timp puţin avem, de fapt, pentru toate. Noi îl facem şi mai puţin aşteptând după alţii, având hachiţe, inventând mitologii la suprafaţa bârfei, folclorizând. Dând, cum am spus, puritatea pe o corupţie de idei îmbrăcată ea însăşi în oaie, numită puritate. Dinspre toate artele e o negociere. Negocierea e un sincretism iar sincretismul înseamnă folclor. Cădem înapoi de unde am plecat ca respinşi de un cauciuc tare. Avem foarte puţin timp. Cristos s-ar putea traduce astăzi printr-o vânzare a lui Mozart pe heavy metal. Tocmai pentru că suntem puri şi tocmai pentru că ne place. Place. Place.




Darie Ducan

4 comentarii:

Anonim spunea...

Habar nu ai cîtă lume te apreciază şi te invidiază darie. te citesc.

Darie Ducan spunea...

zău? cine?

Roxana Ionita spunea...

Asa se intampla cand amestecam pastilele intre ele. Cand eram copii isi faceau efectul, dar acum dau reactii adverse... prea multe pastile. Pana la urma o sa o luam razna pentru ca din pastile de la farmacie trecem incet-incet la cele contraventionale. De unde sa mai vina si puritatea asta? Am incercat sa fac o pauza dar nu mi-a fost de folos. Eu inteleg in "Capra cu trei iezi" cat de idioata e lumea de azi (lupul) de care trebuie sa ne ferim (noi, iezii) pentru ca suntem prea prosti ca sa nu ne lasam pacaliti. Totusi, daca ne calim (cum era capra) o sa suferim din cauza altora s.a.

Darie Ducan spunea...

Roxana Ioniţă,

La noi capra are totdeauna trei vecini, nu trei iezi.