marți, 24 mai 2011

Un gând pentru Fănuş Neagu

A murit un mare prozator, drag mie de la distanţă, cum şi Arghezi mi-ar fi putut fi drag, de la distanţă, ca să nu mă usture cu ceva. Un prozator de rară croială frazeologică, un mare stilist, un croitor de rouă.


Nu ne-am întâlnit niciodată şi acum regret asta. De curând am încercat să-l provoc la un dialog, la un interviu, printr-o cunoştinţă comună, dar boala sa a amânat această întâlnire care, iată, nu se mai petrece în această viaţă. I-am trimis Aprilie aseptic şi mi s-a spus că i-a plăcut, că ar fi spus despre mine "e bun şi ştie". Sper să îl fi bucurat măcar un vers de acolo.


Acum stau în casa părintească în faţa unei cafele mari şi ascult o harpă în surdină privind pe geam o ploaie cu spume de şpriţ. Îmi vine să scriu ceva şi îmi vine să las totul baltă. Plouă fraze şi mi-e groază că iar va trebui să merg în holul acela de la Uniune ca un vagon de mărfar ce parcă stă să o ia pe şine spre Romană. Văzute din cer, crucile celor duşi la Bellu de curând nu au nume pe ele ci cote de carte. Cota e o înălţime şi, deci, văzuţi din cer şi ei par ceruri. Ceruri înmormântate, parcă aşa spunea Blaga.


Nu doar vinul îl îndoieşti cu apă ci şi pământul îl faci îndoielnic turnând scriitori în el. Va rezista mai mult sub soare. Dumnezeu să îl odihnească, bunul!

D.D.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Mai bine taceai. Zau asa.