marți, 12 aprilie 2011

Scârba regală, iar...

Nu sunt omul care să acuze categorii. Nici cel care să nu ştie ce importante sunt nuanţele atunci când e vorba de viaţa unui om sau măcar de imaginea lui publică. Privind tot răul de nevindecat care se întâmplă în această ţară şi tot acest burghiu al fărădememoriei, al manipulării colosale şi al sforăriei, privesc. Sceptic cum sunt nu cred mai nimic din ce aud la televizor, din ce mi se spune şi sunt convins că în această ţară asta nu e paranoia, e doar limita de a te păstra viu. Nu-i cred nici când îmi urează bună ziua!


Îmi privesc bătrânii creduli la tot ce aud, agăţaţi de ultima speranţă şi bolnavi de inimă de tot dezastrul acestei ţări pe care cândva au făcut-o cu mâinile lor. Îşi duc vieţile în faţa unor ecrane care îi manipulează şi îi mint ordinar. Şi ei suferă ca oaia populară. Sunt până la gât sătul de politică, de vome cu sacou, de Tălmăceni, de burdufuri pline cu Tinei, de leoparzi prin sms, Murg şi alţi fumători de confetti implementat cu scârnă, mi-e scârbă de larvele odioase şi de manelismul doct.


Scârba e totuşi un atacant, tristeţea e doar defensivă. Cu acest gând merg mai departe aici unde nimic nu e normal, unde se închid zeci de spitale, unde economia e la pământ şi unde în curând vom ajunge să împortăm fân pentru caii căruţelor. Totuşi nu am puterea să mă mai enervez pe guvern. Şi dacă mă enervez, ce? Îmi trece, nu îmi trece, el îşi face nevoile pe dreptul meu şi pe tot ce nu-i convine. S-a învăţat carnivor.


În general am oroare de intelectuali, dar altfel decât are Traian Băsescu, în sensul că am oroare de micimea lor, de problemele lor de frazeologie în timp ce prăpădul le smulge totul din jur. De laşitatea lor care e una aproape exemplară. Mi-aş dori o statuie a laşităţii intelectualului român din toate timpurile dezvelită de ziua culturii naţionale. Din pur realism. Îmi e scârbă de presă, de 90 la sută din ea, şi nu mă feresc să spun că o mare parte din prostia acestei ţări, se vede, există şi viermuie prin presă, de la fătuci la cine le-a numit aşa, de la mercenari la cine manipulează. Nu pot să spun că dezastrul acestei ţări vine din presă, dar nici sfânt câştig al democraţiei nu o văd deşi ea e opoziţia mult mai mult decât sonata pentru mut şi tuse Ponta-Antonescu!


De ce atâta scârbă faţă de ea?Pentru că nu ştie cerne valorile iar pe cele reale le dă la o parte. Pentru că nu îi plac caracterele. Pentru că până şi Antena 3(şi tu, Brutus?) difuza, concomitent, acum vreo două zile, pe trei sferturi din ecran boceala Columbencei în poarta casei iar pe un sfert primirea de către Dumitru Prunariu a disticţiei R.F.Rusia cu ocazia celor 50 de ani de încercare de a ne căra de aici.


Pentru că presa l-a făcut turnător al securităţii pe un mare scriitor ca Nicolae Breban, din fuga după senzaţional, fără să mai conteze curajul deseori nebun al acestui mare prozator. Dacă tot e moda bălăcăririi de presă şi a deconspirărilor cu bule de apă minerală, mărturisesc: şi eu înainte de 89 am colaborat cu securitatea. Mai exact din 88 începând, când m-am născut. Un mare moralist cam limitat cum este Horia Gârbea ar putea da detalii.


Încerc pe cât posibil să nu interacţionez cu statul în niciun fel. Cu ghişeuri, cu funcţionari. Încep să invidiez romantismul dihorului, romantismul Biedermeier, acela de a se putea plimba pe stradă, suficient şi netulburat în singurătatea sa de alte noxe decât ale lui, aşa şi eu de fantasmele, de realismul meu tot mai crâncen. Mă simt ca un om care are în loc de vene un mănunchi de linkuri răspândite prin corp, linkuri de ziare unde toţi şi-o trag cu toţi. Şi în care nu mai e un loc, nici cât un timbru, să încapă vestea că vine Paştele.


Darie Ducan

2 comentarii:

Anonim spunea...

imi place mult cu scrii. Astept cu drag orice text vine de la tine.

Maia

Anonim spunea...

breban e turnător de ce-l aperi?