sâmbătă, 9 aprilie 2011

Poeţi mureşeni: Lazăr Lădariu

(1939 - )


De multe ori şi în multe texte, lucru nesesizat de nimeni, poezia lui Lazăr Lădariu e mult mai complexă decât se crede şi mai ales decât s-a scris în descendenţa ardeleană a sa. Un poet adevărat şi greu de încadrat e Lazăr Lădariu. Paleta sa de tonuri e inepuizabilă, e transformabilă şi plină de versuri-verb, versuri de un hormon poetic ajuns troiţe. Între sfânt şi profan, Lazăr Lădariu găseşte loc, cu răbdarea vârstei şi a bătăliilor sale, să ridice un om de zăpadă. E un poet pe care critica ar trebui să aibă temă de casă să îl revadă, să-l recitească. Curat şi drept. Dacă există şi dacă are casă de care să aibă temă.


Redactor printre întâmplările cuvintelor

Lui A. E. Baconsky, in memoriam

Sunt un redactor cu probleme sociale,
norocul meu e că nu port ochelari şi barbă
când citesc prin sticla uşii grele
ziarul dimineţii.
E dincolo de toate Noaptea Sfântului Bartolomeu
a cuvintelor,
o boleşniţă,
o spaimă prin ore,
atârnând ca nişte zdrenţe înghiţite
de ploi carnivore.
În găoacea oboselii
embrionii
se lungesc donquijotesc,
umbre subţiri în dans valpurgic
se întorc în gheaţa tăcerii,
altele pe ridurile unor feţe bătrâne
se-nalţă spre altare de foc.
Cuvintele catharsisului în Plexiglas
cu vis de play-boy pornesc în derivă,
cele ce au trecut zidul antipoeziei
mor de molimă,
de cancer,
de infarct,
numai exilatele de ciomegele semnelor de exclamare.
Întrebarea singură se prăbuşeşte teatral,
apoi putrezeşte
pe brânci.

Sunt ruguri înalte, sunt focuri mocnite,
doar filele rămân albe,
prind aripi contopindu-se cu pescăruşii albaştri
ai mării aparţinându-mi numai mie.

Ce puţină cenuşă din atâta Sodomă şi Gomoră!
Lumina ca o furtună,
paznic de zi, anunţă:
rădăcinile sunetelor aşteaptă corabia.
Se vede catargul.

1995

Dimineaţa născându-se

Din moment ce s-a întâmplat,
naşterea aceasta este adevărată;

nici bobul de nisip,
nici firul de iarbă
nu vor opri ceasul acela;

zadarnică
până şi mâna lungă
din apă ieşită,
din aer;

prin măceşii târzii
trompeta vremii cântă
rugina;

de mii de ani se pregăteşte
clipa dintre două ţipete.

1991

Dacă-i aşa cum se spune

Mângâiem în vis, fiecare,
emisfera dreaptă
a capului,
acolo unde
se află „punctul lui Dumnezeu”;

la oră fixă,
zilnic pe dig
martori suntem,
când salcia îşi numără solemn
pletele răsfirate pe cântătoarele ape
mereu în aceeaşi nedumerire ciudată;

dacă toate acestea
există, într-adevăr,
tot aurul lumii
nu face atât
cât o respiraţie a muntelui.

2004

Un comentariu:

Anonim spunea...

valoros poet intr-adevar