duminică, 20 februarie 2011

Problema criticii contemporane

În ultimul timp au avut loc nişte discuţii scormonitoare în subsolurile oamenilor din jurul literaturii. E vorba despre critică şi, după cum se poate bine vedea, am spus din jurul literaturii, nu din literatură. E vorba despre polemica, în orice caz joasă, dintre Claudiu Komartin şi Daniel Cristea Enache. Pe Komartin nu îl bănuiesc de prea multă obiectivitate iar pe criticii de care s-a ocupat acesta (lucruri pe care eu le afirm de nişte ani, când unii se răsfăţau cu critica în ecleruri!) îi bănuiesc de prea mult moft şi de a fi fost victimă a lui Caragiale dacă ar mai fi trăit.

Ce se desprinde din această polemică situată undeva între Vadim şi Ţaţo, mor!, ceva mai spălăţele, e oricum o intestiniadă critică, una care te face să fugi de literatură, nu să te apropii de ea: vizibilitatea de condiţie raportată la valoare pur şi simplu. Sunt suficient de călit în ceea ce priveşte literatura ca să nu mă încred în nimeni şi să dau prea multe parale pe opiniile criticii raportate la cărţile autorilor vii (criticii încă n-au înţeles supliciul măcar maiorescian, dacă nu al lui Kogălniceanu, şi se raportează la autori!). Odată morţi e altceva. Critica atunci se palpită şi comite căcăreze perliere mai de bun simţ.

Vorbeam de vizibilitate de condiţie raportată la valoare pur şi simplu. Oricine ştie că o literatură se face cu scriitori. Din păcate breasla scriitorilor suferă, şi nu de azi-de ieri, de dresaj sub cravaşa câte unui critic. Deplorabil, dar de înţeles câtă vreme mulţi scriitori sunt nişte leşinături între două coperte şi în rest nu pot bea nici un pahar cu apă fără un acord în prealabil al cuiva. Nu-i voi nominaliza, e trist să o fac deoarece unii chiar sunt valoroşi în trista lor bursuceală.

Această dominaţie critică, trebuie să recunosc, există din păcate pentru că scriitorii sunt neajutoraţi şi handicapaţi de verb. Nu au organul polemic minim pentru a exista, fie din silă fie din retragerea în vis cu tot cu masa de lucru. USR le încurajează condiţia de vagon în această generaţie a criticii. Vizibilitate: haideţi să vedem care e procentul criticilor care semnează în publicaţii pe bani grei, şi cam în câte fiecare, apoi haideţi să vedem câţi scriitori buni fac acest lucru. Haideţi să vedem ce emisiuni de literatură există la televiziune pe lângă cele ale lui Alex Ştefănescu (cea mai bună şi mai cu umor!), Daniel Cristea Enache, Ion Bogdan Lefter etc. Pe holurile TVR e mai multă critică decât în cărţile lor de azi!

Ei vorbesc la cenacluri, ei vorbesc la şezători, în taverne, în universităţi, pe lună şi în fundul pământului, cot la cot cu minerii. Ei îşi dansează cercul fără nicio remuşcare şi aş spune chiar fără jenă. Dacă nu ai inteligenţa să fi chiar făcut multe pentru cultura română, cu toate subiectivismele tale şi să te cheme Manolescu, drept critic, eşti compromis. Participi şi tu la această bere răsuflată pe care o torni dintr-o halbă în alta, articol dintr-un ziar în altul, ca să mai dai impresia că exişti şi că mişti. Şi berea pare că are spumă. Şi îţi merge. Încep să îţi crească testicule la microfon, atât de potent autoritar eşti.

Cărţi grozave de critică nu prea am văzut în ultimul timp, am văzut doar modă literară şi conferinţe comentate în stilul criticii de teatru (Fănuş Neagu o făcea cândva mai bine, chiar fotbalistic!). N-ar fi atât de supărător partipriul gratuit al criticii şi trădarea ei aproape generală a literaturii (lui Breban i-au sărit în cap când a formulat sintagma) dacă nu ar avea nasul atât de sus şi opera atât de mică. Mă refer la tânăra critică în principal care e fără nicio perspectivă, dar şi la cea saturată, cea aflată mai des pe ecrane decât divele porno. Şi problema nu se pune că ar trebui să nu mai fie, ci măcar să fie un echilibru între scriitori şi critici. Cel suficient sieşi ar trebui mai degrabă să fie scriitorul, e cel mai independent din acest duo.

Numai că, se vede, critica noastră de clan e atât de independentă şi de vivace încât nu m-ar mira ca în istoriile literare ale viitorului această perioadă să se reţină ca fiind sincronismul criticii la critică şi abolirea unei bresle prin ce ar fi trebuit să o susţină.

Darie Ducan


9 comentarii:

Anonim spunea...

Darie, probleme, mă? Tu fă un pact cu Tanti Ortoepia, bagă apoi ceva lecturi şi... mai vedem, poate ai voie să şi scrii. Capisci?

Ducu

Anonim spunea...

ai dreptate ce sa spun

anca.dela.ase spunea...

deranjezi!

Anonim spunea...

Eşti o javra ordinară şi n-o să faci nimic în literatură.

ionu spunea...

darie crezi ca literatura din emisiunea lui alex stefanescu e buna?

Darie Ducan spunea...

ionu,

desigur că ceea ce prezintă Alex Ştefănescu în emisiunea sa e o caricatură, nu e literatură. E o emisiune curat postmodernă despre literatură, dacă nu cumva chiar prima emisiune postmodernă. Arată cum nu trebuie să fie literatura.

Anonim spunea...

Stimate Domnule Darie Ducan,

Îţi recomand să înveţi ceva literatură română înainte să vorbeşti. Nu ai niciun fel de talent. Citeşte ce au scris alţii şi te vei convinge. Ai putea foarte bine să preziţi haine sau să faci reclame. Eşti un tânăr frumos. Dar nu literatură, nu e de nasul tău.

Anonim spunea...

esti indragostit?

valentin nicolae spunea...

mi-a placut.