vineri, 14 ianuarie 2011

Să-l citim, nu să-l vorbim

Venere si Madonă

Ideal pierut în noaptea unei lumi ce nu mai este,
Lume ce gândea în basme si vorbea în poezii,
O! te văd, te-aud, te cuget, tânără şi dulce veste
Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alti zei.

Venere, marmură caldă, ochi de piatră ce scânteie,
Braţ molatic ca gândirea unui împărat poet,
Tu ai fost divinizarea frumuseţii de femeie,
A femeiei, ce si astăzi tot frumoasă a o revăd.

Rafael, pierdut în visuri ca-ntr-o noapte înstelată,
Suflet îmbătat de raze şi d-eterne primăveri,
Te-a văzut şi-a visat raiul cu grădini îmbălsămate,
Te-a văzut plutind regină printre îngerii din cer

Şi-a creat pe pânza goală pe Madona Dumnezeie,
Cu diademă de stele, cu surâsul blând, vergin,
Faţă pală-n raze blonde, chip de înger, dar femeie,
Căci femeia-i prototipul îngerilor din senin.

Astfel eu, pierdut în noaptea unei vieţi de poezie,
Te-am văzut, femeie stearpă, fără suflet, fără foc,
Si-am făcut din tine-un înger, blând ca ziua de magie,
Când viata pustiită râde-o rază de noroc.

Am văzut fata ta pală de o bolnavă beţie,
Buza ta învineţită de-al corupţiei muşcat,
Şi-am zvârlit asupră-ţi, crudo, vălul alb de poezie
Şi paloarei tale raza inocenţei eu i-am dat.

Ţi-am dat palidele raze ce-nconjoară cu magie
Fruntea îngerului-geniu, îngerului-ideal,
Din demon făcui o sântă, dintr-un chicot, simfonie,
Din ochirile-ţi murdare ochiu-aurorei matinal.

Dar azi vălul cade, crudo! dismeţit din visuri sece,
Fruntea mea este trezită de al buzei tale-ngheţ
Şi privesc la tine, demon, şi amoru-mi stins si rece
Mă învată cum asupră-ţi eu să caut cu dispreţ!

Tu îmi pari ca o bacantă, ce-a luat cu-nşelăciune
De pe-o frunte de fecioară mirtul verde de martir,
O fecioar-a cărei suflet era sânt ca rugăciunea,
Pe când inima bacantei e spasmodic, lung delir.

O, cum Rafael creat-a pe Madona Dumnezeie,
Cu diadema-i de stele, cu surâsul blând, vergin,
Eu făcut-am zeitate dintr-o palidă femeie,
Cu inima stearpă, rece si cu suflet de venin!

*

Plângi, copilă? - C-o privire umedă şi rugătoare
Poţi din nou zdrobi şi frânge apostat-inima mea?
La picioarele-ţi cad şi-ţi caut în ochi negri-adânci ca marea
Şi sărut a tale mâne, si-i întreb de poţi ierta.

Sterge-ţi ochii, nu mai plânge!... A fost crudă-nvinuirea,
A fost crudă si nedreaptă, fără razem, fără fond.
Suflete! De-ai fi chiar demon, tu esti sântă prin iubire,
Şi ador pe acest demon cu ochi mari, cu părul blond.

(1870, 15 aprilie)

7 comentarii:

Dor de Eminescu spunea...

Multi se intreaba cum a trait Eminescu, mai ales cum a murit, omul Eminescu...eu prefer sa stiu doar ce a scris poetul Eminescu, atat.

Anonim spunea...

darie esti o forta a naturii cine nu vede asta se va convinge de geniul tau cu timpul

Anonim spunea...

Ce zici de replica poetului Ion Muresan " eu nu scriu volume, scriu poezie " . Ti se potriveste?

Darie Ducan spunea...

Eu scriu si poezie si volume. Adica si volumele trebuie sa aiba un cifru al lor de constructie.Macar minimum de cifru.

Anonim spunea...

Si care e acel minimum de cifru? Un scriitor e definit de numarul de volume?

Darie Ducan spunea...

Când nu puneţi întrebări de grădiniţă am să vă răspund.

Anonim spunea...

Darie, esti nationalist?