vineri, 24 decembrie 2010

Veneţia de iarnă

Veneţie de iarnă într-un porc
sunt toate Crăciunurile acestea în care
ne prefacem că ne e bine
şi le urăm tuturor să le fie bine
cu un fel de rumeguş în guri.
Da, am mâncat vâsla celuilalt să nu
se poată salva şi acum îi urăm de bine
cu gura plină de vâslă.
S-a tăiat porcul cu topoare
şi, până cei ai casei s-au dus să
spele cuţitele, copilul cel mic
s-a vârât în porc prin crestătură.
Putea citi fântâni în splină, în ficaţi,
stătea la cald în el, în sauna de aburi.
Era mai cald în porc decât în casă,
n-avea motiv, acolo,-n animal, să se prefacă,
măruntaiele lui nu îl minţeau ca aerul.
Dar au venit tatăl şi unchiul
dând pe cute noi cuţite
şi adâncind despicătura cum s-ar face
în colţul ochilor când îi deschizi prea tare
către viaţă, către lume.
Atunci a ieşit copilul din porc
cu o garoafă de sânge de animal
în mână îndreptându-se spre mama sa:
O, maică prea curată
Şi pururea fecioară,
Marie!


Darie Ducan

8 comentarii:

Dina spunea...

Măi Darie, mie nu-mi place poezia ta, dar te urmăream fiindcă mi-a zis o fată că ești poet. Ei, în fine, voiam să te informez că mi-a sunat bine asta:

Da, am mâncat vâsla celuilalt să nu
se poată salva şi acum îi urăm de bine
cu gura plină de vâslă.

Nu știu, mi-a plăcut gura plină de vâslă.

Darie Ducan spunea...

Dina,

Apreciez gestul şi sinceritatea ta dar aş prefera fără apelativul "măi". Se poate? Multumesc.

Anonim spunea...

misto viziune!

Dina spunea...

Nu se poate, îmi pare rău.
E un apelativ familiar și prietenos, mie îmi place.

Darie Ducan spunea...

Dina,

Când vei învăţa să te adresezi unui om pe care nu îl cunoşti mai vorbim. "Măi, bă, fă" merg la altcineva, nu la mine. Îţi urez civilizare.

Dina spunea...

O, doamne, câtă seriozitate aici pe interneturi, câtă asumare a meseriei de poet, mi se face frică.
Măi, băi și fă au diferite grade de intensitate și familiaritate, chiar așa să le băgăm în aceeași oală. Parcă ai fost la litere, te vedeam pe hol.

Ei, în fine, eu mă joc. Dar se pare că am nimerit într-un bârlog muult prea serios. O să mă duc înapoi, să mă joc la scara mea.

Doamne fere, ești așa un dinozaur. Nu credeam. Eu voiam numai să-ți zic că ai scris niște versuri frumoase și tu te iei de adresare.

Succes lucrărilor.

Darie Ducan spunea...

Dina,

Accept familiarităţi după ce cunosc omul. Or tu ai început cu asta. Ai exagerat şi ţi-am spus civilizat.

"Măi" şi "băi", livresti prin acel "i" final, nu au diferite intensităţi, ci aceeaşi. Ce le diferă e registrul. "Fă" însă e regional şi e un caz special mai dificil de rezumat în două rânduri.


Dina, nu sunt un scortos, nici pe departe, dar acceptă că ai greşit plecând de la ideea că mă iau de brăcinar cu oricine oricand, din prima clipa. Apropo, brăcinar, la noi în Ardeal, însemnă şerpar. Iar şerpar inseamnă curea mare de piele, de pantaloni, cu buzunare.

Crăciun fericit şi te mai aştept prin blog.

Anton Pann spunea...

Mulțumesc poetului pentru urma adâncă pe care mi-o lasă în conștiință poezia sa.

Pe lângă impactul său deosebit de puternic, poezia este și un ecou, o rechemare a unei uitate (de mine) poezii a lui Nichita Stănescu, ce se incheie asemănător: "Ave Maria, gratia plena".


Și pentru că am adus vorba de el (de Nichita Stănescu), aș încerca o conciliere între dl. Ducan și Dina, redând o scurtă relatare a sa:

"Acum două-trei după-amieze, primesc un telefon de la un necunoscut, care era îngrijorat că aş fi bolnav, care era fericit că m-aş fi însănătoşit, mă rog...
Şi-mi spune un lucru care m-a lăsat aşa... nemaipomenit de bucuros. Mi-a spus, zice: bă, poete, zice, nu mor caii când vor câinii. Şi-mi spun mie: ştii că are dreptate, am spus eu, să ştii că omul ăsta are dreptate. Păi nu mor caii când vor câinii! Şi, de altfel..."

E drept că "bă poete" relatat de Stănescu are cu totul alt substrat decât "Măi Darie" al Dinei, dar...