marți, 28 decembrie 2010

Plonjeul, crăpelniţa şi savarina

A trecut Crăciunul săracilor, Crăciunul în care Moşul a făcut ulcer la sac de atâtea lipsuri şi care, de propria ulceraţie socială, a fost, cât a fost, anul acesta, roşu. Mai ştim ceva despre Adrian Sobaru? Cum cine e Adrian Sobaru? Acel om curajos de disperat care s-a aruncat acum câteva zile, la votarea moţiunii, de la balconul Parlamentului. Acela pe care mai toţi l-au acuzat de laşitate faţă de familia sa dar căruia puţini i-au observat curajul şi cu acest risc, acela de a avea familie. E adevărat, aproape toţi pătrăţoşii din scaune s-au grăbit acasă să-şi înfulece porcul şi să deoache sarmale, stelele lor căzătoare. Ce mai contează că la 20 de ani de la jertfa pentru libertate se strigă tocmai "libertate" de către oameni care se aruncă în gol în Parlament câtă vreme în ziare cu acest nume sumedenie de sâni şi de sfârcuri cristaline de luciu îl rescriu monogam pe J.J. Rousseau? S-a făcut o pauză de la "ăla", de la "ăla cu plonjeul", s-au mâncat şoricii, s-a înnoroit vinul pe gâturile sterpe, s-a deşertat afumătura şi s-a foşnit staniol de bomboane să nu se audă zvonistica sărăciei celorlalţi. Crăpelniţa l-a înlocuit pe Dumnezeu câteva zile şi, probabil, acesta s-a-nchis într-un câine şi a început să cânte colinde pentru cel mai frumos om, prietenul omului. Între timp, dincolo de uşa păzită straşnic a spitalului, Adrian Sobaru putea muri. Ştie cineva dacă nu a murit? Ce contează, crăpelniţă să fie, nu a crăpa! Mimăm interes mai mult ca în Place Pigalle, suntem europeni şi ne plac drepturile omului, fii bun şi dă-mi muştarul acela cu hrean!, respectăm gesturile disperate şi oprim şedinţele pentru ele, o felie de pâine, te rog! Nu ştim încă motivul gestului său, dar se pare că îl vom afla, îi vom trimite un reporter la groapă să îi întrebe bietului om terciul ce a mai rămas -cum comentaţi? Pe filiere ascunse, într-o unificare de Crăciun a hoţiei şi a pseudohoţiei, dar şi a indiferenţei crase, caltaboşii se târăsc din toţi remeşii, din întemeietorii de la Râm şi Sarmizegetusa Regia ca nişte şerpi spre locul căderii bietului om. Acolo e locul, acolo e mărul, acolo e păcatul, nu? Mărul e vinovat, nu şerpii şi mai ales nu puhavii lor mânuitori. În momentul acela al lovirii cu solul ar fi trebuit să se dizolve tot Parlamentul şi borşul dat din bietul om, amărât ca noi toţi, să ia bilele şi să voteze răzbunător. În schimb, drepturile există, caricatura TVR s-a scuzat că nu e politică, că ea e spiritul presei, dând publicitate prelungită în acele momente de difuzare, de către celelalte televiziuni particulare, a punctului critic. Desigur, e o intoxicare politrucă să încerci să te sinucizi în direct. Singurul om care a avut curajul să spună ceva demn şi drept din acest turn al decapitaţilor şi al umeraşelor pentru sticla de whisky a fost Lucia Hossu Longin. Cinste dumneaei. Înşurubările de becuri în gâturile goale de acolo continuă, becuri pline cu alcool ce, la aprinderea proprie, riscă să sară în aer. Ştim, într-o clasă politică plină de jumări în costum ca Tinel (zis, de sărbători şi Cătinel) sau Murg, mă întreb sincer dacă tot a riscat bietul om de ce nu a riscat dintr-o ţeavă cu calibru demn să îi trimită o savarină fără retorică domnului Boc. Mi-aş fi dorit sincer, din tot sufletul. O va fi scos caloric pe bandă, bila leneşă. Dar poate tocmai de aceea n-a făcut-o sau pentru că e creierul în altă parte şi el ar merita savarine, cu cireaşa exactă în vârf, ascuţitunghică. Unora le place teatrul în viaţă. Păcat, domnule preşedinte, că nu şi pe scenă. Vedeţi, lui Lincoln, dacă i-a plăcut, ce savarină gustoasă a primit? Iau un ziar la întâmplare, citesc anunţuri: " Căutăm cofetar!", semnat "un om de bine!"
Darie Ducan
din Foaia vitelor de pripas, nr 3

4 comentarii:

Sfântul Gheară spunea...

http://www.gandul.info/puterea-gandului/nostalgii-de-porc-7843274

Excelent articolul lui CTP.

Daca individul nu a fost nebun, atunci as indrazni sa spun ca gestul lui a fost unul CHRISTIC! Un om rau ar fi atentat la viata premierului Emil BOC. S-a vazut adevarata esenta crestina a poporului roman. Acest biet nenorocit a fost insa corupt de catre blestemata lume democratica, iudaica si feminista in care traim !! Si materialista! Banii n-au valoare! La noi a prosperat mereu credinta si spiritualitatea, dar acum romanii au fost indobitociti si invatati sa isi doreasca bunastarea materiala, care este trecatoare si n-are nicio valoare! Blestemati sa fie tradatorii!! Blestemat sa fie iudaismul, comunismul , capitalismul si democratia ! Romanul adevarat este crestin!

Darie Ducan spunea...

Sunt de acord cu cele scrise de CTP până la un punct dincolo de care am altă opinie. Nu spui care e punctul, persoană importantă!


Nu e mai cristic sa iti iei viata decat sa atentezi la a altuia, aşadar iese din calcul. Nevoie este si de oameni rai, iata!

Ganţu Georgian spunea...

Nu înţeleg aluzia "sumedenie de sâni şi de sfârcuri cristaline de luciu îl rescriu monogam pe J.J. Rousseau". Ce legătură are J.J. Rousseau cu ziarul libertatea? Îmi poţi explica, Darie?

Darie Ducan spunea...

Poate are ceva cu numele ziarului. Ştiu eu?