miercuri, 8 decembrie 2010

Logică tipic bucureşteană

Nu vin ca ardeleanul extremist pripăşit în capitală să spun ce voi spune, ştiu ce frumoasă e tristeţea acestei ţări în întregimea ei, dar nu pot să nu observ un fapt care dacă nu ar fi şablon încă m-ar face să nu îmi justific întreg discuţiile din ultimul timp ale unora şi altora care au pus, iar, problema schimbării Zilei Naţionale. Am fost convins totdeauna că majoritatea bucureştenilor nu au crezut şi nu au ştiut să simtă importanţa acestei sărbători, 1 Decembrie 1918, crezând-o una ardelenească şi aproape atât. Virtutea inerţiei(virtute?) şi coincidenţa(coincidenţă?) de a fi acelaşi popor îi face pe mulţi să o accepte. Totdeauna 1 Decembrie în Bucureşti a fost, cel puţin în ultimii ani, steril şi decent ca un bocet, nu senin ca o victorie necesară şi, desigur, nu plină de triumfalism patriotard, dar nici măcar cu atâta suflet cât ar fi fost de bun simţ să fie. Eram în metrou, într-un vagon oarecare, lângă lume oarecare, eu însumi un oarecare. Lângă mine era o femeie cu un copil. Se anunţa următoarea staţie: "Urmează staţia 1 Decembrie 1918.", la care copilul, o fetiţă, în inocenţa ei albastră, şi-a întrebat mama: -De ce îi spune staţiei 1 Decembrie? Mama, nătângă, a privit în gol ridicând din umeri şi a spus: -Păi e Bulevardul 1 Decembrie aici aproape. Da, doamnă, de aceea. Încă un copil care va lua zece la istorie peste câţiva ani la şcoală, va crede că i se cuvine, cum şi la fizică şi chimie tot zece va lua, cu ascendent în omul nou, uomo universale, mi-am spus, ridicându-mi gulerul şi aşteptând anunţul "Urmează staţia Torna, torna, fratre!" ca să cobor şi să merg în treaba mea.

Darie Ducan

Niciun comentariu: