miercuri, 10 noiembrie 2010

Noxele postumităţii


Acum, când pleacă cel mai bun şi când nu se mai poate uita în spate privesc lucid şi fără niciun fel de noxe posteritatea sa imediată, proxima viaţă de după moarte. Cărţile au dispărut din librării, isterie generală, tristeţe generală, corbii presei se aruncă asupra lui, tabloidele fecaloide îl crucifică pe averi şi acareturi. Mai vin şi după aceasta meschine impotenţe universitare ale altora să se răzbune, de fapt, pe sine. Şi după moartea poetului lumea rămâne împărţită la modul ideal, cum e mai bine: pro şi contra, în proporţii covârşitoare dar inegale, alături de Păunescu sunt cu sufletul oamenii simpli, faptul că la înmormântarea sa au fost zeci de mii de oameni te face să te întrebi pentru cine ar mai fi venit atâţia. S-a cerut, pe bună dreptate, decretarea Doliului Naţional în ziua de duminică dar într-un fel mă bucur că nu s-a aprobat deşi desigur că o merita. Doliul s-a simţit mai mult decât dacă era obţinut prin decret: să vezi oameni plângând pe stradă din metru în metru citind ziare sau privind în ecranele de la metrou şi plângând în hohote în singurătatea lor că a murit Păunescu şi i-a lăsat „cu ţara asta pe cap” e cel mai mare doliu care se putea întâmpla. Dacă s-ar fi decretat Doliu Naţional ceva n-ar fi fost normal, faptul că l-ar fi oficializat pe Păunescu, or el nu a fost niciodată un poet oficial, nici chiar când a scris despre Ceauşescu, ci a fost cumulul conspirativ al generaţiei sale. De ce mergeau la el să-i ceară toţi intelectualii să se umilească pentru ei şi acum nici nu vin să îi pună o floare? Ba îl mai şi înjură. Uniunea Scriitorilor îl numeşte „poet notabil” în maximul ei derdeluş de a însemna tot mai puţin, TVR îl tratează ca pe un subiect oarecare. Nu sunt destui oponenţi pe nedrept, trebuie să mai vină şi Dan Sociu, un poet talentat dar care văd că învaţă să mănânce mult maro tineresc, apoi nedreapta poziţie a lui Răzvan Ţupa, dintre tineri, scrisă în stilul său specific lapidar de unde oricine poate înţelege ce vrea, Daliş, un fel de poet mediocru şi cronicar de salon, atacă pe facebook. Păi, dragă Sociu, Dălişache, când un poet strânge la înmormântarea sa zeci de mii de oameni voi atacaţi pe facebook? Îmi vine să râd. Îmi e scârbă de generaţia tânără de poezie cu câteva excepţii, notabile, cică aşa sunt marii poeţi, notabili. Ei bine de faptul acesta divers a înnebunit lumea trei zile! Odioşi au fost zilele acestea şi Cristoiu Ion şi Cristian Tudor Popescu, oameni care ar trebui să ştie mai bine ce presă curajoasă pentru vremurile alea făcea faţă de Scânteia, Păunescu, la Flacăra, când Ion Cristoiu era un vestagiu de rând, pe linie, iar CTP se retrăgea în literatura fantastică de frică, fără un talent solid literar, ci exclusiv publicistic şi ulterior, deprins tot de la oameni ca Păunescu. Acum aceştia sunt marii profeţi şi îl înjură în ziua morţii sale. Mai vine un critic Alexandru Matei, un apocrif al niciunei evanghelii, să spună că Păunescu era un poet minor, un Andrei Cornea, un fiu de tată şi atât, că doar nepotismul şi filiaţia n-au murit, îşi varsă năduful furibund împotriva lui Păunescu. Acest om mic ca o pingea îngheţata ocupă televiziunea ca să fie în contrapartidă cu ce se întâmplă afară, la Uniunea Scriitorilor, la Ateneu, la Bellu. O subtilă revoluţie, dacă nu chiar una cu acte e moartea lui Păunescu, se despart apele intelectuale ca în 89. Regret că uneori oameni valoroşi îl contestă acum, dar cine e cu adevărat inteligent şi nu îl agreează, tace. Apoi şi inocenţa dusă până la prostie din televiziuni îşi spune cuvântul, un peştişor de acvariu ca Lucian Mândruţă îl atacă. Iarăşi râd de câtă prostie e în ţara asta şi plâng că a murit un mare poet. M-am enervat ca niciodată şi de acum promit să nu scăpaţi de mine prea curând în niciun fel. M-am enervat rău. De acum voi juca mai dur ca niciodata!
Darie Ducan

Un comentariu:

Anonim spunea...

Esti dur dar corect. Bravo.